Elevi învăţaţi de pompieri să-şi protejeze viaţa

Peste 3.500 de elevi botoşăneni de toate vârstele au învăţat de la pompieri cum să-şi protejeze cel mai valoros bun: viaţa. Lecţiile le-au fost predate în timpul vizitelor din această săptămână, la subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Botoşani, Dorohoi, Săveni şi Truşeşti.

Elevii au avut ocazia să-i cunoască îndeaproape pe pompieri şi au ascultat cu atenţie fiecare prezentare a misiunilor şi activităţilor pe care angajaţii I.S.U. Botoşani le desfăşoară pentru protecţia şi salvarea cetăţenilor şi a bunurilor acestora.

Totodată, ei au asistat la demonstraţii privind modul de funcţionare a echipamentului de descarcerare, precum şi la simularea unor intervenţii în caz de incendiu.

Vizibil emoţionaţi, copiii au purtat pe rând casca de protecţie, au folosit, unii pentru prima dată, pistolul cu apă şi au urcat în autospecialele de intervenţie.

Cei mai curajoşi au aflat cum se protejează servanţii pompieri pe timpul intervenţiilor pentru stingerea incendiilor cu ajutorul aparatului de respirat cu aer comprimat.

La Detaşamentul Botoşani, vizitatorii au făcut cunoştinţă cu Gorun, câinele – pompier, care a executat câteva exerciţii demonstrative, momente extrem de apreciate de audienţă. În timp ce unii elevi au preferat să fie musafiri, alţii au ales postura de gazde ale pompierilor.

Astfel, copiii care frecventează şcolile din Dumbrăviţa şi Flămânzi au primit vizita angajaţilor I.S.U. Botoşani.



Aceştia au fost învăţaţi cum să se comporte într-o situaţie de urgenţă, dar şi cum să vină în sprijinul semenilor. Şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Lunca au desfăşurat, în ziua de 4 aprilie, o activitate de informare preventivă la Şcoala nr. 2 din comună.

Lecţia deschisă, la care au participat peste 100 de preşcolari şi elevi, a constat în prezentarea unor sfaturi privind prevenirea sau comportarea într-o situaţie de urgenţă, dar şi a tehnicii de intervenţie a serviciului. La final, elevii au asistat la un exerciţiu demonstrativ.

Vizitele din această săptămână se încadrează în activităţile de informare preventivă, derulate de I.S.U. Botoşani, având ca grup ţintă copiii, în vederea dezvoltării de către aceştia a unui comportament preventiv.

Prin aceste activităţi, inspectoratul s-a alăturat, în calitate de partener, proiectului Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, intitulat Şcoala altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...