Elevi din 11 județe se revoltă: Ei reproșează Consiliului Naţional al elevilor, condus de botoşăneanul Eduard Mititelu, că e controlat politic!
Stiri Botosani Wednesday, 17 September 2014 ActualitateReprezentantul CNE susține, în replică, că rolul lor e să colaboreze cu ministerul și inspectoratele județene, nu să facă scandal.
Roxana Voica (preşedinte CJE Argeş, una dintre organizațiile județene ale elevilor care au decis constituirea Federației) a declarat pentru România Curată că lipsa de reacţie a CNE este generată de lipsa de independenţă a acestei structuri vizavi de Ministerul Educaţiei Naţionale. Potrivit elevilor nemulţumiţi, reprezentanţi ai MEN au fost prezenţi în cadrul Adunării Generale a CNE desfăşurate la Sinaia, aceştia influenţând deciziile membrilor Adunării Generale în privinţa adoptării Regulamentului de Ordine şi Funcţionare a acestei structuri. Problemele de independenţă ale CNE şi-ar putea găsi cauza şi în sursa finanţărilor activităţilor acestei structuri, banii pentru organizarea Adunărilor Generale fiind proveniţi din parteneriate cu MEN.
Într-un comunicat de presă, 11 Consilii Judeţene ale Elevilor (Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Caraş Severin, Cluj, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Satu Mare, Timiş) condamnă lipsa de reacţie a reprezenţantilor elevilor de la nivel naţional (CNE) în privinţa deciziilor luate de către MEN, prin ministrul Remus Pricopie.
Iată principalele acuze pe care elevii le aduc reprezentanţilor lor:
Lipsa de reacție a CNE în legătură cu Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar, anume privind interzicerea dreptului elevului de a protesta.
Lipsa de reacție a CNE în legătură cu eliminarea dreptului de vot a elevului în Consiliul de Administrație, contrar strategiei CNE adoptate în cadrul Adunării Generale de la Galați, 2013.
Lipsa de reacție a CNE privind nerezolvarea problemei manualelor destinate claselor I și a II-a, măsură care va avea implicații grave asupra actului educativ pentru tinerii elevi.
Lipsa de reactie a CNE privind protocolul de colaborare între Biserica Ortodoxă Română și MEN, parteneriat realizat fără vreo consultare prealabilă cu C.N.E., for consultativ reglementat de lege.
Lipsa de reacție a CNE în legătură cu problema diplomelor de bacalaureat.
Conducerea CNE a decis să ignore statutul Adunării Generale de for decizional suprem și a înaintat ministrului un statut al elevilor care nu a fost supus aprobării acesteia. Considerăm inoportună lipsa de poziție a CNE privind încadrarea statutului elevului în ROFUIP, și nu ca act de sine stătător. CNE prin conducerea sa a ratat aderarea la OBESSU, for consultativ european al elevilor, până în momentul de față. CNE a permis influențe externe din mediul politic de la guvernare în interiorul structurii, influență relevată până și în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Consiliului Național al Elevilor, forul decizional suprem și astfel a încălcat unul dintre principiile fundamentale pe care se bazează structura, anume caracterul independent, echidistant față de orice organizație cu caracter politic.
Consiliul Național al Elevilor a încălcat acte normative, precum Legea 24/2000, a dispus înaintarea către ministru a unui proiect de revizuire neconstituțional a Regulamentului de Organizare și Funcționare a C.N.E., având în vedere încălcarea principiului subsidiarității, principiului simetriei juridice care prevede printre altele că executivul nu poate constrânge legislativul să dispună de anumite măsuri, permiterea abuzului de putere, limitarea autonomiei Consiliilor Judetene ale Elevilor.
Ministerul Educației Naționale, prin ministrul Educației Naționale, a decis să ignore scrisoarea adresată de către Consiliul Județean al Elevilor Arad și Consiliul Județean al Elevilor Cluj și astfel s-a arătat dezinteresat de opiniile reprezentanților elevilor la nivelul a două județe din România.
Datorită motivelor mai sus enunţate reprezentanţii elevilor din cele 11 judeţe se dezic de orice opinie formulată de CNE şi au în vedere constituirea unei Federaţii a Elevilor, independentă de Minister, pentru eliminarea monopolului Consiliului Național al Elevilor ca organizație unică de reprezentare a elevilor din România.
România Curată a contactat şi reprezentanţii CNE care declară că acuzele care li se aduc sunt nefondate, o parte dintre problemele indicate în comunicatul de presă fiind în curs de rezolvare, acuzându-i pe reprezentanţii celor 11 judeţe de o posibilă agendă ascunsă. Referitor la relaţia CNE-MEN, Tudor Găitan, Secretar Relaţii Externe al CNE, precizează faptul că preferă o relaţie de colaborare cu ministerul, bazată pe negociere şi nu pe scandaluri publice. Acesta recunoaşte faptul că CNE nu este neapărat o structură independentă de minister, mai ales din punct de vedere financiar, însă nu crede că modelul federativ propus de colegii lui ar fi unul potrivit, întrucât astfel de structuri ar fi mai predispuse să facă scandal în loc să colaboreze cu Ministerul şi Inspectoratele Judeţene.
Consiliul Naţional al Elevilor este o structură înfiinţată prin Ordin de Ministru, aceasta fiind considerată o structură consultativă şi parteneră a Ministerului Educaţiei Naţionale.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Au început încrierile la Concursul Regional de creație literară și plastică „Dumnezeu, Biserica și eu"
„Acest concurs este o parte din sufletul meu! Vă invit pe toți să vă alăturați sufletului meu! Să adunăm copiii în numele credinței, să-i învățăm să se roage, să re...
Lansare de carte: Constantin Iftime, „Eseul carnivor”, la Galeriile de Artă din Botoșani!
Poet, prozator și publicist, Constantin Iftime prezintă în noua sa carte, apărută în 2025 la Editura Gri din București, o serie de 45 de eseuri care se deschid ca un evantai de lumin...
Sfârșit de săptămână cu două spectacole la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani! (foto)
Sâmbătă, 25 ianuarie de la ora 19:00, la Teatrul „Mihai Eminescu” din str. Teatrului nr. 5, va avea loc spectacolul „Ivan Turbincă” după Ion Creangă, în regia ...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.87 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici