Elevele de la Liceul „Alexandru cel Bun” au învățat de la pompieri ce este grija pentru frații mai mici (fotogalerie)

Grija pentru frații mai mici a fost lecția predată de pompieri, elevelor Liceului „Alexandru cel Bun” din Botoșani, astăzi.

Aceștia le-au explicat cât de periculos este să lase la îndemâna celor mici obiecte care pot bloca căile respiratorii, aparate electrice care pot provoca arsuri sau vase cu lichid fierbite cu care cel mic ar putea să se opărească.

Nu au omise nici sfaturile legate de produsele cosmetice sau medicamentele care trebuie să fie ținute în locuri unde frații mai mici nu au acces, știut fiind faptul că inghițite pot genera intoxicații grave.

 

Ținând cont de faptul că la nivel local au fost situații în care copii nesupravegheați au căzut de la geamul uitat deschis, elevelor care locuiesc la bloc li s-a reamintit să stea în camera atunci când aerisesc.

Pe timpul activității au mai fost transmise următoarele sfaturi:

-        nu lăsați la îndemâna fraților mai mici obiecte de uz casnic – foarfece, forfecuțe, lame, ace, bricege, andrele de tricotat, cârlige de croșetat etc;

-        păstrați în sertarele din partea de sus cuțitele, furculițele, scobitorile, tirbușoanele și orice ustensile din bucătărie;

-        așezați în dulapurile de haine eșarfele, fularele, cordoanele, curelele. Din joacă, frații mai mici le pot înfășura în jurul gâtului, neavând abilitatea de a le mai desface.

Pompierii le-au explicat și cum trebuie să reacționeze în cazul în care cel mic are nevoie de ajutor medical în urma unui accident casnic fie că vorbim de arsuri sau opăriri, înghițire corpi străini, traumatisme sau intoxicații.

La finalul întâlnirii, elevele au primit câte o broșură din cadrul campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău”, care conține sfaturi pentru înlăturarea pericolelor din mediul casnic și care a fost editată cu sprijinul Consiliului Județean (CJ) Botoșani și Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Botoșani.

Activitatea s-a desfășurat în baza protocolului de colaborare încheiat între unitatea de învățământ și ISU Botoșani.






 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mireasa cu 31 de copii la nuntă! O imagine inedită într-o biserică din Botoșani! - FOTO

astăzi, 09:52

Mirele, Șerban, este angajat în cadrul MApN, iar mireasa a fost înconjurată nu doar de familie și de cei dragi, ci și de scumpii săi elevi din clasa a IV-a C (alternativa educațional...

Directorul Nova Apaserv: ”Sper și am toată încrederea că de duminică va fi apă în Botoșani!”

astăzi, 09:01

Lucrările de modernizare a rețelei de alimentare cu apă în municipiul Botoșani sunt în grafic, anunță directorul Nova Apaserv, Alin Cirimpei. Proiectul vizează înlocuirea a...

Un botoșănean a obținut Locui I la Campionatul Internațional de Pizza 2026! ”Sunt foarte emoționat!” / ”Suntem mândri de tine!”

astăzi, 08:23

Competiția internațională, care s-a desfășurat pe 29 și 30 octombrie la Romexpo, în București, a devenit locul de întâlnire a pasionaților de pizza, unde talentul, tehnica ș...