Elena Udrea vrea să-şi facă partid, Mişcarea Populară, cu 50 de parlamentari

Potrivit România TV, Elena Udrea şi susţinătorii săi intenţionează să constituie o nouă formaţiune politică, care să aibă ca bază circa 30 de parlamentari PDL cărora urmează să li se alăture aleşi din PNL şi PPDD. Deocamdată, Udrea aşteaptă rezultatul oficial al contestaţiei depuse la comisia de organizare a alegerilor.
 
În urma întâlnirilor de taină pe care ea le-a avut sâmbătă noaptea, s-a decis ca Elena Udrea să creeze un nou partid, Mişcarea Populară, în rândul căruia ar urma să se regăsească nu mai puţin de 50 de parlamentari, 30 dintre ei de la PDL, iar câte 10 de la PNL şi PPDD. De asemenea, demersului său i se vor alătura primarii din Braşov, Arad şi Roman.
 
Până la concretizarea noului proiect politic, Elena Udrea şi cei care o sprijină vor să rămână simpli membri de partid în PDL. Astfel, au decis să nu accepte nicio funcţie în viitorul Biroul Permanent Naţional al partidului care urmează să se constituie în cadrul şedinţei Consiliului Naţional de Coordonare ce va avea loc peste două săptămâni.
 
Practic, partidul s-a scindat sâmbătă seara după Convenţia PDL. Vasile Blaga a fost reales preşedintele PDL cu 2.344 de voturi, Elena Udrea obţinând 2.014, iar Monica Macovei - 209 voturi, a anunţat sâmbătă de la tribuna CNE a PDL Mircea Toader, preşedintele comisiei de organizare a Convenţiei Naţionale Extraordinare a partidului.
 
În timp ce tabăra lui Vasile Blaga sărbătorea pe scena de la Romexpo realegerea lui Vasile Blaga la şefia PDL, Elena Udrea şi susţinătorii ei acuzau că rezultatele nu sunt corecte.
 
 
Udrea a primit răspunsul la contestaţie: Votul a fost PERFECT CORECT

 
Preşedintele comisiei de organizare a Convenţiei Naţionale a PDL, deputatul Ioan Bălan, a anunţat duminica faptul că a fost respinsă contestaţia Elenei Udrea privind rezultatele votului pentru preşedinţia partidului. "Votul a fost perfect corect", a spus Bălan, formulare pe care a reluat-o de încă două ori.
 
Bălan a anunţat într-o conferinţă de presă rezultatele finale ale Convenţiei. Astfel, comisia de numărare a voturilor a contabilizat 2.344 de voturi exprimate în favoarea lui Vasile Blaga, 2.014 pentru Elena Udrea şi 209 pentru moţiunea propusă de Monica Macovei.
 
"Votul a fost perfect corect. Procedura de vot, de numărare şi validare a voturilor au fost perfect corecte. Acesta este rezultatul final. Subiectul este închis", a declarat Ioan Bălan.
 
El a precizat că au existat 48 de grupe care au numărat voturile de la Convenţie. Fiecare grup a fost alcătuit din 3 persoane, câte unul pentru fiecare moţiune. În toate aceste grupe, voturile au fost verificate, iar procesele-verbal semnate de către fiecare persoane desemnată pentru această operaţiune.
 
"Contestaţia a fost analizată de către comisia de numărare a voturilor şi a fost găsită ca neîntemeiată", a conchis Ioan Bălan.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani pierde în fața CFR Cluj, într-un meci cu patru goluri!

Saturday, 19 September 2026

CFR Cluj a învins-o pe FC Botoșani cu 3-1 în etapa a 10-a din Superliga, într-o partidă în care oaspeții au rămas în inferioritate numerică încă din minutul 9...

Unde va fi înmormântat părintele Nicodim: ”A fost dorința sa mai veche!”

Saturday, 19 September 2026

Părintele Nicodim Nechita va fi înmormântat în curtea Bisericii ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Teioasa, orașul Darabani. Anunțul a fost făcut de Prim...

Laura a fost găsită fără viață în grădina casei. Avea 47 de ani

Saturday, 19 September 2026

O seară liniștită s-a transformat într-o tragedie pentru o familie din Bucecea. Laura, în vârstă de 47 de ani, a fost găsită fără viață, vineri seară, în grădina lo...