Elena Udrea a prezentat la DNA cauţiunea de 5 milioane de lei!

Avocatul Alexandru Chiciu spune că una dintre firmele la care este asociată Elena Udrea a depus o garanţie imobiliară, care acoperă cauţiunea de cinci milioane de lei, în dosarul în care este acuzată că ar fi finanţat în campania electorală din 2012 a PDL cu bani primiţi de la Bogdan Buzăianu.

"Aşa cum a spus deja, doamna Udrea nu are bani sau bunuri personale să plătească acea cauţiune de 5.000.000 de lei instituită de DNA. Tot ce are este sub sechestru în dosarul 50/P al DNA. Astăzi, una dintre firmele în care doamna Udrea este asociat, a depus pentru domnia sa, în contul cauţiunii, o garanţie reală imobiliară, aşa cum legea permite, care acoperă valoarea cauţiunii", a declarat Alexandru Chiciu, avocatul Elenei Udrea, conform Vocea Transilvaniei.

Acesta precizează că "din considerente ce ţin de limitele controlului judiciar, nu putem face alte precizări, în afara comunicării faptului că ne-am îndeplinit obligaţia".

Elena Udrea s-a prezentat, joi dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a lămuri anchetatorii dacă poate plăti cauţiunea dispusă de aceştia, în dosarul în care este acuzată că ar fi finanţat în campania electorală din 2012 a PDL cu bani primiţi de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu.

De asemenea, deputatul a fost chemat pentru a da declaraţii în dosarul în care este urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu cu folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, în legătură cu un credit obţinut de la BRD.

Elena Udrea este suspectată că ar fi finanţat campania electorală din 2012 a PDL cu bani primiţi de la Bogdan Buzăianu, în schimbul asigurării derulării unui contract al firmei controlate de omul de afaceri cu Hidroelectrica.

Udrea a fost pusă, în 30 octombrie, sub control judicar pe cauţiune, stabilită la cinci milioane de lei, în dosarul privind fapte de corupţie legate de vânzarea şi renovarea unei vile din Eforie Sud, dar şi un contract între Hidroelectrica şi o firmă, pentru care fostul ministru ar fi cerut aproximativ cinci milioane de dolari. Camera Deputaţilor a avizat începerea urmăririi penale şi a reţinerii Elenei Udrea în această cauză.

Fostul ministru Elena Udrea a contestat decizia de a fi pusă sub control judiciar pentru o cauţiune de cinci milioane de lei, dar instanţa supremă a respins, pe 4 noiembrie, plângerea, pe motiv că este neîntemeiată.

Elena Udrea trebuia să plătească până vineri cauţiunea de cinci milioane de lei, însă fostul ministru spunea că nu poate să achite o sumă atât de mare, în condiţiile în care toate bunurile sale sunt sechestrate de DNA.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ce datează de peste 200 de ani și este închinată Sfintei Cuvioase Parascheva - FOTO

Tuesday, 13 October 2026

Este sărbătoare în biserica, din municipiul Botoșani, cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. La Biserica de pe „Unirii” se află o bucățică din veșmântul Cuvioasei, iar ...

AJPIS Botoșani: Ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie continuă în sezonul rece 2026–2027

Tuesday, 13 October 2026

Persoanele aflate în situații vulnerabile pot depune cereri pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței și de suplimentul pentru energie. Ajutorul pentru încălzir...

Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție din Botoșani!

Tuesday, 13 October 2026

Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obținut nota 7.04, iar s...