Elena Băsescu NU CANDIDEAZĂ la europarlamentare, dar s-a înscris oficial în PMP
Stiri Botosani Monday, 24 March 2014 Actualitate"La fel ca în 2009 am strâns cu foarte mare uşurinţă numărul necesar de semnături pentru a candida ca independent. Am apelat la cunoştinţele din toate partidele, la familie şi la prieteni", a spus Elena Băsescu precizând că nu va candida însă nici ca independent, nici pe listele PMP.
"Poziţia a doua mi se pare o favoare mult prea mare. Mi s-ar părea un troc imoral în schimbul susţinerii acordate de tatăl meu înfiinţării acestui partid. Poziţia pe un loc eligibil m-ar dezonora", a anunţat europarlamentarul.
În schimb, nu candidează nici ca independent deoarece există riscul ca o candidatură a ei să reducă scorul PMP cu 1-3 procente. "Îmi exprim speranţa ca toţi cei care au semnt pentru candidatura mea să voteze PMP", a spus Elena Băsescu.
Totodată, ea a lansat un atac dur la adresa celorlalte partide, afirmând că pe listele PNL şi PSD se află "neveste disperate şi gaşca lor de prieteni", aluzie transparentă la soţiile celor doi preşedinţi de partid. Elena Băsescu nu şi-a iertat nici foştii colegi de partid. "PDL are pe locuri eligibile persoane care au trecut demult de vârsta pensionării şi care reprezintă trecutul", a mai spus Elena Băsescu.
Elena Băsescu a demisionat din PDL luni dimineaţă când a depus demisia la sediul central al PDL din Aleea Modrogan nr. 1. "Domnule preşedinte Vasile Blaga, vă informez cu privire la decizia mea defitinivă şi irevocabilă de a demisiona din Partidul Democrat Liberal, începând cu momentul înregistrării acestui document. Le mulţumesc membrilor Partidului Democrat Liberal pentru colaborare şi le doresc succes pe viitor", se arată în cererea de demisie a Elenei Băsescu.
romaniatv.net
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
95 de ani de la moartea botoșăneanului care a revoluţionat ingineria, învăţământul tehnic şi domeniul construcţiilor de poduri!
Elie Radu s‑a născut pe 20 aprilie 1853, la Botoşani. A murit pe 10 octombrie 1931, la vârsta de 78 de ani, lăsând în urmă o operă cât pentru zece vieţi. A construit...
Vlad Iftime a preluat o afacere de 7.000.000 de euro de la tatăl său și a spus ce a urmat!
Vlad Iftime (40 de ani), fiul lui Valeriu Iftime (66 de ani), președintele Consiliului județean Botoșani și patronul celor de la FC Botoșani, a dezvăluit ce a făcut cu afacerea de 7 milioane de...
Ce spun medicii despre starea copilului de 3 ani, din Botoșani, transferat cu elicopterul la Iași?
Copilul de trei ani din județul Botoșani, care a fost lovit de o mașină în curtea unei gospodării și transportat cu elicopterul SMURD la Iași, are o stare bună, potrivit medicilor de la ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.25 secunde