Ei sunt tinerii care au murit pe loc în cumplitul accident din Suceava de pe E85! (Foto, Video)

Șoferul de la volanul BMW-ului s-a angajat în depășirea mai multor autoturisme, însă la revenirea pe banda sa de mers a pierdut controlul mașinii și s-a izbit într-o cisternă încărcată cu produse lactate.

Tragedia s-a petrecut pe 26 decembrie, în jurul orei 13:00, pe DN2 - E85, în localitatea Forăști, din județul Suceava. În eveniment au fost implicate un autoturism BMW M8, cu numere de Germania, și o autocisternă încărcată cu produse lactate.

Potrivit primelor informații furnizate de Poliția Municipiului Fălticeni, autoturismul condus de Constantin D., un bărbat de 36 de ani din comuna Țibănești, județul Iași, ar fi efectuat o depășire neregulamentară, intrând frontal în autocisternă.

 

Impactul a fost devastator, autoturismul luând foc în urma coliziunii.

Două persoane, aflate în autocisternă, au fost preluate de către echipajele medicale și paramedicale. Acestea erau conștiente și cooperante și au fost transportate la spital.

În ceea ce privește autoturismul, incendiul a fost lichidat, dar mașina este distrusă în totalitate.  Din nefericire, nu există supraviețuitori. În mașină erau Constantin D., Teodora și Sofia. Din păcate, aceștia nu au supraviețuit, scrie bzi.ro.

Familia este stabilită în Germania de aproximativ șase ani și au venit înainte de sărbători în România, la Țibănești.

Femeia este din județul Suceava și au mers de Crăciun la rudele ei, iar acum se duceau înapoi spre Țibănești.

Dumnezeu să îi ierte!

Sursa video: StiriSuceava.net


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect depus în Parlament: Fără închisoare pentru deținerea de droguri pentru consum propriu! Ce părere aveți?

astăzi, 20:04

Un proiect de lege depus la Senat de Victoria Stoiciu propune dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu. Fapta ar urma să fie sancționată cu amendă contravențională, în t...

Durere fără margini: Cosmin, adolescentul care a mobilizat o întreagă comunitate, s-a stins pe patul de spital!

astăzi, 18:38

La doar 17 ani, Cosmin a suportat chinul trupesc, după ce a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă. Acum, familia trăiește durerea cruntă a pierderii unui copil aflat în floarea vieții. ...

Aproape 16.300 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți. Când se organizează la Botoșani!

astăzi, 17:35

Aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Evenimentul se va de...