Efective sporite de jandarmi în stradă la Botoșani în minivacanța de Rusalii

Jandarmii botoșăneni au anunțat astăzi că vor fi la datorie în perioada mini-vacanței de Rusalii, cu misiunea principală de a acorda sprijin și îndrumare cetățenilor care vor participa  la manifestările organizate în spațiul public.

Jandarmii botoșăneni vor fi la datorie pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, dar şi pentru verificarea respectării măsurilor preventive dispuse de autorităţi în actualul context epidemiologic.

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoșani  vor asigura ordinea și siguranța publică la manifestările religioase desfășurate la Schit Orășeni, la mănăstirea ,,Sfânta Treime" din localitatea Stiubieni, precum și la mănăstirea Cozancea, împreună cu efective de poliție și pompieri.

De asemenea, vor fi supravegheate și manifestările cu caracter cultural-artistic organizate în această perioadă, pentru preîntâmpinarea unor eventuale abateri de la normele legale din competență.

În vederea desfășurării în condiții de siguranță a acestor manifestări, recomandăm participanților să manifeste înțelegere față de măsurile luate, să evite implicarea în incidente și să respecte regulile stabilite de către organizatori și forțele de ordine, acordând o atenţie sporită minorilor care îi însoțesc și bunurilor personale de valoare”, au mai adăugat jandarmii de la Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta