"Sunt lucruri pe care trebuie să le facem È™i fără a fi eroi. Nu mă numiÈ›i astfel. Eu trebuia să protejez acea fetiță". Cuvintele (È™i povestea) unui erou "normal", Ion Purice, de 29 de ani, român, căsătorit, tatăl unui copil de trei ani, camionagiu al unei firme din Porto Viro, casă la Taglio di Po. Pe A4, acest bărbat È™i-a pus de-a latul camionul pentru a proteja de maÈ™inile în viteză un monovolum implicat într-un accident.
Mai mult. Ion a coborât din cabină È™i a făcut scut cu corpul său în mijlocul autostrăzii, gesticulând ca un nebun către maÈ™inile care soseau: lângă parapetul de protecÈ›ie era întinsă o fetiță de opt ani, catapultată în afara maÈ™inii.
Apoi Ion a plecat. Ca È™i cum nu ar fi făcut nimic excepÈ›ional. A doua zi din nou la lucru. Ca întotdeauna. Niciun cuvânt privind cele întâmplate în timp ce părinÈ›ii micuÈ›ei È™i întreaga Italie căutau un erou fără nume. Astăzi Ion este tot Ion de ieri, eroul "normal" care vorbeÈ™te în dialect venet.
Casă, camion È™i o inimă atât de mare. Ion e celălalt la noi, proiecÈ›ia nobilă a unui gest facil de spus, aproape imposibil de făcut: să-È›i riÈ™ti viaÈ›a în numele aproapelui.
Dar Ion este È™i unul dintre noi. Cel puÈ›in, ar trebui să fie. În schimb e român. Oficial cetățean european din toate punctele de vedere dar încă astăzi la noi considerat, ca majoritatea conaÈ›ionalilor săi, "străin".
Cum străini sunt - È™i cronica tot mai des ne aminteÈ™te acest lucru - eroii protagoniÈ™ti ai unor gesturi ieÈ™ite din comun: se aruncă în marea furtunoasă pentru salvarea vieÈ›ilor È™i deseori mor înecaÈ›i; dejoacă furturi È™i jafuri reacÈ›ionând cu mult curaj în faÈ›a unei infracÈ›iuni: oferă îngrijire persoanelor în dificultate la colÈ›urile oraÈ™elor noastre; se angajează cu dedicaÈ›ie în asociaÈ›iile de voluntariat.
Mici mari acÈ›iuni ale unei umanități pierdute pe care cu avântul său solidar Ion acum ne-o aminteÈ™te: "Sunt lucruri pe care trebuie să le facem È™i fără a fi eroi". Iată, o avertizare adresată nouă tuturor cu delicateÈ›e, aproape în tăcere, fără tevatură. PărinÈ›ii copilei, dacă ar putea, i-ar construi un monument acestui bărbat. Au declarat deja că vor să-l întâlnească, pentru a-i mulÈ›umi. Numai imaginându-È›i scena, È›i se face pielea de găină. Primarul din Taglio di Po l-a primit deja în mod oficial, există un premiu pentru Ion.
PreÈ™edintele transportatorilor va cere ministrului Infrastructurilor, Lupi, o recunoaÈ™tere. Nu este exclus ca È™i PreÈ™edinÈ›ia Republicii să se activeze în faÈ›a acÈ›iunii deosebit de curajoase a lui Ion Purice, camionagiu român acum polesan (din regiunea Polesine - n.r.).
Premierea acestui bărbat înseamnă să ne împăcăm cu conÈ™tiinÈ›a noastră, să ne convigem că o acÈ›iune frumoasă este posibilă în fiecare zi, la toate latitudinile, cu orice paÈ™aport în buzunar. însă premiul cel mai important ar trebui să i-l dăm lui Ion toÈ›i împreună. Un premiu simbolic dar tangibil, fără multe discursuri ci cu multă autocritică: să ne cerem scuze o dată pentru totdeauna românilor care trăiesc È™i lucrează la noi.
Povestea lui Ion scutură în sfârÈ™it metodica noastră conservare de prejudecăți privind acest popor. Sigur, există nenumărate poveÈ™ti privind românii. Se întâmplă, se vor întâmpla. Dar există È™i multe, foarte multe poveÈ™ti în care caÈ™tigă curajul È™i solidaritatea de tip românesc.
Precum cea pe care ne-a dăruit-o camionagiul Ion. A sosit momentul să-i considerăm pe români cetățeni. Întru totul. Trebuie să o facem ca respect pentru o faptă bună: protejarea unei fetiÈ›e rănite, pe o autostradă.
"Și abia aÈ™tept să o cunosc È™i să È™tiu că se simte bine", mărturiseÈ™te aproape jenat Ion Purice, de 29 de ani, camionagiul român. Eroul normal.
(sursa: Corriere del Veneto via gazetaromaneasca.com)
