Echipa naţională de şah a României, condusă de un botoșănean, participă la Campionatul Mondial pentru nevăzători

În perioada 11-21 iunie 2013 are loc, în oraşul spaniol Zaragoza, cea de-a şaptea ediţie a Campionatului Mondial de Şah pentru deficienţi de vedere.

Această competiţie se desfăşoară o dată la patru ani, în organizarea Federaţiei Internaţionale de Şah pentru Nevăzători (International Braille Chess Association – IBCA), şi reuneşte cele mai valoroase 16 echipe naţionale de şah din lume, conform clasamentului ultimei Olimpiade. Printre reprezentativele calificate la întrecerea din acest an se numără şi echipa României. Aceasta îi are în componenţa pe Mihai Bursuc (Suceava), Dacian Mihail Pribeanu (Călimăneşti - Vâlcea), Alexandru Piroşca (Sovata – Mureş), Mihai Dima (Bucureşti) şi Mihai Nistor (Turnu Măgurele – Teleorman), delegaţia fiind condusă de un botoşănean, Tudorel Tupiluşi, preşedintele filialei locale a Asociaţiei Nevăzătorilor din România, vicepreşedinte cu probleme de sport în cadrul organizaţiei naţionale.

Din cele 16 formaţii calificate, două nu s-au prezentat (Suedia şi Kazahstan), astfel încât s-au format două grupe de câte şapte.

Prezenţa echipei noastre la acesst eveniment şahist de excepţie merită salutată.

Dincolo de dimensiunea sportivă, ea are şi o foarte importantă semnificaţie socială, deoarece arată încă o dată că prin performanţă, indiferent de domeniul în care aceasta se manifestă, persoanele cu handicap îşi pot depăşi în mod real condiţia, dovedind potenţialul pe care îl au şi contribuind astfel, pe termen lung, la mult dorita schimbare de mentalitate a societăţii.

În plus, şahul presupune adaptări minimale şi este, după cum bine se ştie, singurul sport pe care nevăzătorii îl pot practica de la egal la egal cu semenii lor valizi.

După cum a declarat Tudorel Tupiluşi, să faci parte din elita mondială este, înainte de orice, o bucurie, o împlinire de care puţini români, chiar fără vreun handicap, au parte în viaţă.

Comunicat de presă

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!

Sunday, 18 October 2026

Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

Sunday, 18 October 2026

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

Sunday, 18 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...