Ea este studenta care a murit în accidentul aviatic de luni
Stiri Botosani Tuesday, 21 January 2014 ActualitateConform unui comunicat al MApN remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX, sublocotenentul Aurelia Ion, ofiţer-student în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti, a decedat luni, în urma accidentului aviatic ce a avut loc în Pasul Ursoaia, judeţul Cluj.
Aurelia Ion, în vârstă de 23 de ani, efectua un stagiu de pregătire la Spitalul Fundeni. De-a lungul studiilor, tânăra s-a implicat voluntar în numeroase activităţi pe linie medicală, precizează MApN.
Conducerea Ministerului Apărării Naţionale transmite condoleanţe familiei îndoliate.
Medicul şef al UPU Cluj, Adela Golea, declara că tanăra a fost găsită în stop-cardio respirator de către echipajele care au ajuns la faţa locului.
Ea a precizat că fata avea traumatisme craniene, fracturi la membre, la bazin, la coloana cervicală şi era în stop cardio-respirator, cu temperatura corpului de 18 grade şi că s-a încercat resuscitarea acesteia pe toată durata intervenţiei de coborâre a celorlalte cinci victime, însă manevrele au eşuat.
Coordonatorul de transplant Victor Zota a spus că tânăra mai participase la prelevări de organe, făcea voluntariat şi "era dedicată meseriei cum rar găseşti".
Pilotul ADRIAN IOVAN şi studenta AURELIA ION şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.
La bord se aflau patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor -, studenta Aurelia Ion şi doi membri ai echipajului de zbor - pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
COD GALBEN emis de meteorologi până la miezul nopții, sunt vizate patru localități din Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 00:00. Sunt prognozate intens...
„Arta în culorile toamnei” – creativitate, culoare și emoție la Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești!
La Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești, toamna a fost celebrată prin activitatea educativă și creativă „Arta în culorile toamnei”, finalizată printr-o expoziÈ...
Un șef de la Ocolul Silvic Botoșani a plecat la Ceruri: „Un om devotat trup și suflet pădurii”
Colegii și apropiații familiei spun că moartea sa este una „neașteptată și tragică”, dar și că a fost un „coleg cald, corect și un sprijin de nădejde.” Direcția ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.68 secunde