Durere fără margini pe ultimul drum al profesorului Cornel Amihălăcheoaie-FOTO

Profesorul Cornel Amihălăcheoaie, în vârstă de 41 de ani, de la Colegiul Tehnic Ghe. Asachi, a fost condus, duminică, pe ultimul drum. Peste 100 de persoane, printre care zeci de elevi şi colegi de la şcoală, i-au fost alături maistrului pe drumul fără întoarcere.

Biserica Sf. Vasile cel Mare din curtea Spitalului Judeţean a devenit neîncăpătoare pentru cei care au dorit să îi aducă un ultim omagiu lui Cornel Amihălăcheoaie.

Slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor de trei preoţi, la capătâiul profesorului stând în permanenţă soţia şi fiul în vârstă de 14 ani. Printre cei prezenţi la înmormântare s-au numărat şi angajaţi ai Spitalului Judeţean Mavromati, care au dorit să fie alături de soţia profesorului, aceasta fiind asistentă pe Secţia de Cardiologie.

O tăcere apăsătoare s-a lăsat în momentul în care sicriul cu trupul neînsufleţit a fost scos din biserică. Sfâşiată de durere, soţia lui Cornel Amihălăcheoaie s-a aplecat peste sicriu şi l-a mângiat şi sărutat în permanenţă pe frunte, ţinându-l de mână pe fiul lor.

Cortegiul funerar, precedat de coroane, s-a îndreptat mai apoi către Cimitirul Pacea, unde profesorul îşi va dormi somnul de veci.

Cornel Amihălăcheoaie s-a înecat, miercuri, în mare. Era pe litoralul româneasc cu familia şi a intrat în apă pentru a face baie, dar curenţii puternici l-au tras la fund. În noiembrie ar fi împlinit 42 de ani, iar peste câteva zile ar fi trebuit să se reântâlnească cu elevii şi colegii în locul în care şi-a petrecut cea mai ame parte din viaţă.

Dumnezeu să îl ierte!
























 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce spun medicii despre starea copilului de 3 ani, din Botoșani, transferat cu elicopterul la Iași?

astăzi, 09:36

Copilul de trei ani din județul Botoșani, care a fost lovit de o mașină în curtea unei gospodării și transportat cu elicopterul SMURD la Iași, are o stare bună, potrivit medicilor de la ...

”Două momente deosebite” la Biserica din municipiul Botoșani aflată sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva!

astăzi, 09:05

Credincioșii din Botoșani sunt invitați să ia parte la ”două momente deosebite” din viața Parohiei „Sf. Cuvioasă Parascheva”. Ales prilej de rugăciune, comuniune și bi...

Un pacient a făcut stop cardio-respirator în ambulanță! Ce a făcut echipajul până la sosirea elicopterului SMURD!

astăzi, 08:11

Profesionalismul, promptitudinea și gestionarea eficientă a unei situații de urgență au caracterizat intervenția unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani, în timpul u...