După majorarea salariu minim, au crescut și preţurile la alimente

Preţurile alimentelor au crescut după ce salariul mediu net al românilor s-a majorat. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în cazul produselor din carne, în cazul fructelor, iar campionul creșterilor este cartoful.

Un angajat român a câștigat, în medie, circa 3.200 de lei net în noiembrie anul trecut, în creștere semnificativă față de acum doi ani, arată datele oficiale. Majorarea e vizibilă, mai ales pe fluturașul de salariu.

 

Dacă salariul mediu a crescut cu 14% numai în ultimul an, alimentele s-au scumpit, în medie, cu 5%. Pe lângă cartofi, cele mai mari creșteri de prețuri au fost la fructe (plus 16%) și la produsele din carne (plus 7%).

"Dacă te duci cu 200 RON la Carrefour acuma, versus acum un an, versus acum doi ani, parcă nu e doar 4% pierderea de cumpărare, e mai mult. Adică ce cumpărai acum 2 ani cu 200 RON, deci cam 40 de euro, acuma îți trebuie cel puțin 250 RON", a declarat, pentru MEDIAFAX, Iancu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari.

Alimentele sunt mai scumpe mai ales pentru cei care vor să mănânce sănătos. Nutriționiștii recomandă să nu ne zgârcim când ne facem lista de cumpărături lunare. Pâinea integrală, iaurturile fără adaosuri, carnea bio sau pastele integrale sunt doar o parte dintre produsele care ne ajută să fim mai sănătoși. Cu ce preț?

„Nu cred că putem să ne încadrăm sub 400 de lei de persoană, deci undeva între 450-500 de lei pentru un astfel de coș cu produse de bună calitate, deși piața românească este o piață orientată spre preț", a declarat Lygia Alexandrescu, nutriționist.

În ultimul an, salariile au crescut cel mai mult în industria extractivă, în construcții și în învățământ. Creșterile salariale din aceste sectoare au variat între 20 și 40%.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Se sistează serviciul de distribuție a gazelor naturale pe mai multe străzi din Botoșani!

astăzi, 17:50

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz joi, 5 noiembrie, în interval...

Aproximativ 40 de medicamente și indicații noi pe lista de compensare. Ce anunță Alexandru Rogobete!

astăzi, 17:28

Lista medicamentelor compensate și gratuite ar urma să fie extinsă din nou, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Datele preliminare prezentate de acesta indică aproximativ 36 de...

De la folk la brand pentru femei, de la Ștefania Iacob la Stefemme!

astăzi, 15:01

Ne-a încântat ani la rând cu muzica ei și cu vocea inconfundabilă. I s-a spus ”copilul teribil al folkului românesc”. Nonconformistă, inventivă, imprevizibilă,...