Dupa accident, carutasul l-a amenintat cu cutitul pe sofer!

Un accident între un autoturism şi o căruţă a luat o amploare neobişnuită după ce căruţaşul l-a ameninţat cu un cuţit pe şoferul de 19 ani. Oamenii legii au stabilit că bărbatul agresiv era şi sub influenţa băuturilor alcoolice.

Joi după-amiază, în jurul orei 16.50, pe DN 29, în comuna Răchiţi s-a produs un accident rutier soldat cu avarii, în care au fost implicate un autoturism marca Opel şi un atelaj hipo.

În urma producerii accidentului, între conducătorul atelajului, M. Petrişor, de 38 de ani, din comuna Unţeni, judeţul Botoşani, şi conducătorul autoturismului, Z. Andrei, de 19 ani, din comuna Ungureni, judeţul Botoşani, a izbucnit un conflict, împrejurare în care M. Petrişor s-a folosit de un cuţit pentru a-l ameninţa pe tânărul de 19 ani.

Poliţiştii au procedat la testarea cu aparatul etilotest a celor doi, rezultatul indicând în cazul lui M. Petrişor o concentraţie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

"Acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port, fără drept al cuţitului în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporalã a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, cauza urmând a fi soluţionată procedural. De asemenea, pentru încălcări ale regimului circulaţiei pe drumurile publice, bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform OUG nr. 195/2002 cu amendă în cuantum de 1.080 lei", a precizat inspector pr. Daniela Darea, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoşani.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...