Duminică trecem la ora de iarnă

România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00, iar ziua de 31 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă din an.

Potrivit astronomilor, ca regulă, ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie. Astfel, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, iar 31 octombrie - având 25 de ore - va fi cea mai lungă zi a anului, scrie RTV.

Trecerea la ora de iarnă, ora Europei Orientale, nu va modifica mersul trenurilor în vigoare până la acea dată, a anunţat, marţi, CFR Călători.

Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de vară până în noaptea de 30 spre 31 octombrie ora 4.00, care devine ora 3.00.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după 4.00, ora oficială de vară, vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la capăt, potrivit CFR Călători.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale se face tot în 31 octombrie, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina şi Bulgaria trenurile vor circula după orarele din mersul de tren în vigoare.


 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO

astăzi, 17:51

Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...

Bombă cu aruncător găsită de un botoșănean aflat cu animalele pe câmp!

astăzi, 17:05

O bombă de aruncător a fost descoperită, în această după-amiază, pe o pășune din apropierea orașului Săveni. Muniția a fost găsită de un bărbat aflat cu animalele pe câmp....

Expoziția „RECOLLECTION” a artistului Dan Gherman la Memorialul Ipotești!

astăzi, 15:15

Botoșani,  Memorialul Ipotești — Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” anunță deschiderea expoziției personale „RECOLLECTION”, semnată de artistul Dan G...