Drumul spre serviciu trebuie să fie considerat timp de muncă!
Stiri Botosani Wednesday, 21 October 2015 ActualitateDecizia Curtii Europene de Justiție va fi aplicată în toate țările UE, dar va fi valabilă doar pentru muncitorii fără punct fix de lucru, cum sunt electricienii, instalatorii, reprezentanții de vânzări.
Munca lor presupune mai multe deplasări zilnice. Aplicarea decizie CEJ presupune ca angajatorii să regândească programul angajaților și mai presupune ca prima și ultima deplasare să fie cât mai aproape de domiciliu, scrie The Independent. Un angajat fără punct fix de lucru ar trebui să muncească maximum 48 de ore pe săptămână, cu tot cu drumul parcurs.
Decizia CEJ vine pentru siguranța și sănătatea angajaților și are la bază un caz din Spania, al companiei Tyco, o companie de sisteme de securitate, care și-a închis birourile regionale, iar angajații au fost obligați să parcurgă distanțe lungi pentru a ajunge la muncă.
Amintim că, în cazul Greciei, au existat critici cu privire la faptul că grecii își scad din programul de lucru ora pe care o petrec pe drum spre serviciu, ei fiind considerați leneși. Legea europeană le dă acum dreptate și stabilește că această prevedere reprezintă respectul pentru angajați și grija pentru siguranța și sănătatea lor. SURSA
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Zilele Bibliotecii 2026: Șase zile dedicate lecturii și întâlnirilor cu publicul botoșănean!
Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani organizează, în perioada 9–14 noiembrie 2026, o nouă ediție a Zilelor Bibliotecii. Programul reunește activități pen...
Femeie atacată pe stradă de câinii scăpați dintr-un țarc, polițiștii au intervenit imediat!
Polițiștii au intervenit în orașul Săveni, în urma unui apel la 112, prin care era sesizat faptul că o femeie ar fi fost atacată de mai mulți câini. Ajunși la fața loculu...
Un tânăr de 21 de ani a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani!
La data de 04 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 21 de ani, din comuna Corlăte...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.76 secunde