Drumarii sunt în doliu. S-a stins inginerul care a contribuit la dezvoltarea rețelei de drumuri naționale din județele Moldovei! (Foto)

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași regretă dispariția veteranului drumar și transmite sincere condoleanțe familiei și apropiaților.

Cu doar o zi înainte de a împlini 80 de ani, s-a stins din viață ing. Paul Crăciunescu, fost director adjunct în cadrul DRDP Iași.

Angajat în cadrul DRDP Iași în anul 1968, ing. Crăciunescu a lucrat în cadrul Grupei de Proiectare în perioada 1968 – 1993, iar în perioada 1993 – 1995 a fost șef al Biroului Proiectare.

A participat la elaborarea multor documentații tehnice, întrucât în acea perioadă s-a lucrat susținut la dezvoltarea rețelei de drumuri naționale din județele Moldovei, unde Grupa de Proiectare a jucat un rol foarte important.

 



La începuturile carierei, a desfășurat o bogată activitate de șantier, aducându-și contribuția în mod special la execuția lucrărilor pe DN 17A, Sadova – Rădăuți – Bălcăuți, județul Suceava.

În perioada martie 1995 – septembrie 1998 a fost director adjunct al DRDP Iași, coordonând activitatea de investiții a unității.

Din 1998 a lucrat la fosta ALDP Iași, unde a activat până la pensionare, în anul 2000. 

DRDP Iași regretă dispariția veteranului drumar ing. Paul Crăciunescu și transmite sincere condoleanțe familiei și apropiaților.

Dumnezeu să-l ocrotească în lumina Sa!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un român este pentru a patra oară patronul celui mai bun restaurant italienesc din Marea Britanie!

astăzi, 17:26

"Unul dintre secretele mele este cuptorul de pizza adus direct de la Napoli și construit în stil tradițional, exact cum se face în sudul Italiei. Însă lumea apreciază foarte...

Botoșănenii au la dispoziție automate pentru achiziția tichetelor de călătorie pentru transportul public! UNDE sunt amplasate

astăzi, 17:03

Începând de marți, 10 noiembrie 2026, botoșănenii au la dispoziție mecanisme moderne și rapide pentru achiziționarea unui bilet de călătorie pentru mijloacele de transport în...

Marius Croitoru și-a anunțat decizia, după ce i s-a cerut demisia la FC Botoșani - Oțelul 1-1!

astăzi, 15:11

Marius Croitoru (46 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a reacționat la finalul partidei cu Oțelul Galați, încheiată la egalitate, scor 1-1, în ultimul meci al etapei cu numÄ...