Dramă îngropată cu poliţistul poet
Stiri Botosani Monday, 19 April 2010 ActualitateLa ceremoniile funerare au ţinut să participe membrii conducerii IJP, foşti colegi de facultate, dar şi foşti colaboratori, cunoştinţe sau prieteni. Pentru a alina măcar o parte din suferinţă, foştii colegi ai poliţistului au hotărât să acorde familiei un ajutor financiar.
"Uneori, viaţa îţi aduce şi multă suferinţă însă nu trebuie să capotăm în faţa necazurilor", a spus comisarul şef Viorel Şerbănoiu, şeful IJP Botoşani.
Grupaţi în faţa bisericii, de o parte şi de alta a aleii, cei prezenţi au format un culoar al suferinţei. Pentru câteva minute, cu toţii au ţinut un moment de reculegere în amintirea şi onoarea celui care a fost Cristian Vieru. Şiroaie de lacrimi au curs atunci când sicriul cu trupul neînsufleţit a fost depus în maşina mortuară.
Părintele Ştefan Grădinaru, de la Capela militară, cel care a asigurat slujba religioasă (n.r. - specifică celor care au hotărât să-şi rupă firul vieţii), a izbucnit şi el în plâns. A fost momentul descătuşării pentru că toţi din jurul său şi-au plâns durerea. Vorbele rostite de părintele Ştefan Grădinaru au pătruns direct în sufletul credincioşilor care au umplut curtea lăcaşului sfânt.
(Material complet in Monitorul de Botosani)
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Avarie la o conductă din Zona Industrială a Botoșaniului, apa va curge cu presiune scăzută pe mai multe străzi!
S.C. Nova Apaserv S.A. informează consumatorii din municipiul Botoșani că, în data de 10 noiembrie 2026, în intervalul orar 09:00-16:00, se vor executa lucrări de remediere a unei avar...
Trei cazuri de rabie în județul Botoșani, măsuri dispuse în CLCB! (Foto)
Astăzi, 9.11.2026, în sala „Nicolae Iorga” a Instituției Prefectului Județului Botoșani, a avut loc o ședință a Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), convocată &icir...
Călin Georgescu a primit din nou arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă!
Tribunalul București a reluat, luni, judecarea cererii depuse de Călin Georgescu prin care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, arest la domiciliu sau cont...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.26 secunde