Dragnea, intampinat cu steaguri secuiesti si afise, in drumul spre Balvanyos
Stiri Botosani Friday, 12 July 2013 ActualitateLocalnicii din comunele Olteni, Malnas, Micfalau si Bixad au arborat aproximativ 200 de steaguri secuiesti pe case inaintea trecerii prin zona a delegatiei vicepremierului Liviu Dragnea, care participa vineri la un forum pe tema regionalizarii, la un hotel din Balvanyos.
Oamenii spun ca prin acest gest au vrut sa ii semnaleze vicepremierului ca se afla in Tinutul Secuiesc, iar pentru ei este importanta folosirea simbolurilor comunitatii.
Liviu Dragnea a fost asteptat la Balvanyos de reprezentanti ai UDMR si PPMT, dar si de zeci de primari din comune ale judetelor Covasna, Harghita si Mures.
La sosirea vicepremierului, un reprezentant al PPMT a arborat un panou inscriptionat in limba romana si limba maghiara cu mesajul "Tinutul Secuiesc si autonomie", iar alti membri ai PPMT au prezentat afise pe care era scris "Tinutul Secuiesc, o regiune".
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, la Sibiu, ca, in conditiile in care nu exista un proiect oficial care sa spuna "asa arata Romania regionalizata", maghiarii nu au motive de protest, afirmand ca se asteapta ca vineri, la dezbaterea de la Baile Balvanyos, sa aiba "o discutie asezata".
"Astept o discutie serioasa. O discutie asezata, o dezbatere serioasa. Astept o discutie deschisa, transparenta. Maine (vineri - n.red.) mi-as dori sa avem o abordare poate putin diferita de cele pe care le-am avut pana acum, sa discutam in mod serios despre viitorul lor, de modul in care statul roman ii poate ajuta pe ei sa aiba acces la dezvoltare durabila. Sa discutam de proiecte de dezvoltare durabila, de interconexiune de infrastructura dintre zonele in care traiesc si celelalte parti ale teritoriului. Asta ma astept", a declarat Liviu Dragnea.
El a adaugat: "Asta nu inseamna ca nu voi fi dispus sa discutam orice fel de subiect administrativ, politic".
"Nu merg cu idei preconcepute", a spus Dragnea.
Intrebat daca se asteapta la proteste fata de regionalizare, Dragnea a negat.
"Mi-e greu sa cred ca persoana mea fizica genereaza proteste. N-am patit pana acum, dar Doamne fereste. Altceva nu vad pentru ce sa protesteze, pentru ca nu am pus eu sau cineva din Guvern, oficial, un proiect: asa va arata Romania regionalizata. Atunci pentru ce, Doamne iarta-ma, sa protesteze? Eu as prefera sa castigam timp sa comunicam, sa discutam", a spus Dragnea.
Saptamana trecuta, presedintele PPMT, Toro T. Tibor, anunta ca in 20 iulie vrea sa organizeze proteste in peste o suta de localitati din Transilvania fata de proiectul de regionalizare si pentru obtinerea autonomiei in zona locuita majoritar de maghiari.
Toro afirma ca in planurile actuale de regionalizare nu figureaza o solutie care sa convina si comunitatii maghiare si "atentiona" Guvernul ca "nu accepta" solutii care nu sunt agreate si discutate in cadrul comunitatii maghiare, in special in zonele si regiunile din Transilvania unde maghiarii traiesc intr-un numar semnificativ.
"In mod concret, exista doua regiuni care, dupa parerea noastra, ar trebui sa fie in primul rand regiuni administrativ-teritoriale de sine statatoare si cu statut special. Una din aceste regiuni este, bineinteles, Tinutul Secuiesc, a doua este zona de Vest a tarii, numita de noi Partium, unde credem ca ar fi corespunzator si benefic, pentru pacea interetnica si pentru normalizarea relatiilor romano-maghiare, sa fie o regiune bilingva cu statut special", preciza Toro T. Tibor.
ziare.com
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al României: Este așteptat într-un rol nou, la FRF!
Federația Română de Fotbal anunță că Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al Echipei Naționale a României. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, spune că Luce...
Botoșani: Un tânăr fără permis a furat o mașină și a plecat la plimbare la o oră distanță!
La data de 01 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au emis ordonanță de reținere pe numele unui tânăr, din municipiul Dorohoi, cercetat pentru ...
Un bărbat din Caraș-Severin, arestat la Botoșani. A spart mai multe magazine și ateliere auto!
La data de 01 aprilie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Biroului de Investigații Criminale Botoșani și a dispus arestarea preventivă pentr...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.15 secunde