Vă voi prezenta punctul de vedere al unei persoane care nu are altă pasiune mai acaparantă decât aceea de a încerca să facă educaÈ›ie. Un argument care îmi permite să afirm că mediul È™colii mi-e bine cunoscut e acela că am predat în mai multe È™coli, de la unele centrale, la altele mărginaÈ™e, È™i am trecut atât prin sistemul de stat, cât È™i prin cel al È™colii private. În prezent, aÈ™ putea constitui obiect de experiment pedagogic, prin discrepanÈ›a încadrării, deoarece predau la două clase dintr-un liceu top 3 al Capitalei (o micro-universitate adolescentină), însă baza È™i majoritatea orelor le am la o mică È™coală gimnazială de cartier.
Deci când vorbesc despre elevi, nu am în minte un model elitist. Mă interesează elevul la modul general, copilul acela pe care îl trimitem la È™coală cu un ghiozdan care-i rupe spatele È™i care se aÈ™ază în bancă pentru că e curios, creativ, vrea să înveÈ›e È™i crede că merită să stea acolo. Nu îl trimitem la È™coală pentru că nu avem baby-sitter sau modalitate de umplere a timpului, ci pentru că avem aÈ™teptări de la È™coală că îl va educa, că îi va întări sistemul de gândire, că îi va încuraja creativitatea È™i îl va pregăti pentru viitor.
Mai întâi, aÈ™ spune că, într-o dezbatere, conflictele izbucnesc din pricina unei înÈ›elegeri diferite a termenilor. Este cazul ilustrat È™i în iluzia optică denumită raÈ›a lui Wittgenstein, prin care filosoful german arată, alegoric, două moduri de a vedea È™i a gândi. Privind spre dreapta, se conturează un cap de iepure, dar concentrând privirea spre stânga, ne apare un cap de rață. Două persoane pot recepta lucruri cu totul diferite, în funcÈ›ia de direcÈ›ia în care privesc. La fel, e foarte important să definim ce aÈ™teptări avem de la È™coală. Dinspre ce direcÈ›ie privim? Ce aÈ™teptări avem? De ordin strict cognitiv? De ordin moral? De ordin social? Citeste mai departe, pe Republica.ro...
