Dr. Radu Golban, românul care a descoperit datoria externă istorică a Germaniei către România, a fost ameninţat cu moartea de către oficiali români de rang înalt
Stiri Botosani Friday, 6 December 2013 ActualitateUnul dintre ei se pare că este Gelu Voican Voiculescu, unul dintre revoluţionarii din 1989 care a contribuit la executarea lui Nicolae Ceauşescu şi a devenit apoi mâna forte a preşedintelui Ion Iliescu. Radu Golban a depus o plângere în acest sens la poliţia din St. Gallen, oraşul unde locuieşte.
Redăm parţial interviul acordat ziarului Libertatea:
"[...] La un moment dat, toată povestea a luat o întorsătură cel puţin ciudată. După apariţia în presă a articolului în care vorbeam despre această datorie, la 17 mai 2010, nemaiştiind prea multă lume în România, am încercat, pe internet, să contactez o persoană despre care citisem că e implicată cumva în problematica recuperării tezaurului românesc de la Moscova. Să-i spunem A.E. Aceasta a fost amabilă, interesată şi mi-a propus să mă viziteze în Elveţia, unde avea oricum drum.
Doar că n-a venit singur omul, ci împreună cu un alt domn, pe care, mărturisesc, nu-l cunoşteam, eu fiind desprins de situaţia politică din România încă din 1988. Dar am înţeles că era un fost demnitar în guvernul României de după Revoluţie. Să-i spunem V.V.G. acestui domn, de altfel, foarte interesant şi cultivat.
Şi ce-aţi vorbit cu ei?
Fireşte că despre acea datorie şi despre concluziile mele despre ea. Mi-au spus să nu mai discut cu nimeni despre acest subiect, altfel voi periclita recuperarea datoriei. M-au asigurat că vor vorbi cu domnul Florin Georgescu, viceguvernatorul BNR, cu ministrul de finanţe şi cu cel de externe despre această problemă. Mi-am dat seama că sunt oameni cu relaţii la nivel înalt. După aceea, o vreme, am purtat discuţii telefonice zilnice cu ambii domni, explicându-le detaliile juridice şi economice ale problemei. Au respins însă orice tentativă de a mea de a lua direct legătura cu vreo oficialitate din România.
Apoi domStatul român, neinteresat de datoria de peste 19 miliarde de euronul A.E. a sugerat că recuperarea s-ar face mai uşor prin Rusia, deoarece în România nu s-ar găsi date în arhive, în schimb s-ar putea folosi arhiva Kremlinului.
Sincer, asta m-a derutat, câtă vreme probele studiate de mine erau suficiente. Aşa că le-am spus că eu fac acest lucru benevol, dar mă opun oricărei periclitări a relaţiilor româno-germane prin angrenarea altei părţi în problemă.
Şi ce s-a întâmplat?
După încă o apariţie în presa din România, domnul V.V.G. mi-a spus, când l-am sunat în data de 29 august, anul acesta, că am încălcat convenţia de a nu mai vorbi despre subiect şi, mai ales, despre sumă.
Dar cel mai ciudat a fost când mi-a zis că ştie din surse sigure că serviciile secrete sunt cu ochii pe mine, din cauză că le-aş fi deranjat prin dezvăluirile mele despre acea datorie şi că viaţa mi-ar fi în pericol. Am primit ameninţări cu moartea! Apoi, a pomenit şi de pericolul ce o poate paşte pe soţia mea, care era însărcinată. Asta m-a derutat de-a binelea. Parcă abia plonjasem într-un film cu spioni şi agenţi secreţi.
Cum aţi reacţionat?
Am considerat necesar să mă duc la Poliţia din St. Gallen, oraşul elveţian în care stau, şi să depun o plângere. Nu neapărat contra domnului V.V.G., dar am menţionat numele acestuia ca fiind cel care mi-a transmis ameninţarea.
Radu Golban este şi cel mai proaspăt colaborator al publicaţiei NapocaNews, pe teme economice şi financiare. Contactat de către redacţie în privinţa dezvăluirilor din Libertatea, dr. Radu Golban a declarat că a fost foarte surprins de atitudinea oficialilor români şi de atitudinea guvernului României, care nu a infirmat, dar nici confirmat, existenţa unei datorii istorice de 19 miliarde de euro a Germaniei către România: “Nefiind la curent cu politica din România, eu fiind plecat de atâţia ani din ţară, nici nu ştiam cine este acest domn Gelu, care a venit să mă viziteze în Germania. Apoi am fost sunat de către acesta şi ameninţat cu moartea!
Este bizar că există mai multe interpelări în Parlamentul Germaniei pe tema acestei datorii istorice, decât există în cel din România. Parcă nimeni, nici puterea şi nici opoziţia, nu vrea să facă ceva legat de această datorie!, a declarat dl. Golban pentru NapocaNews.
Momentan, Gelu Voican Voiculescu deține funcția de prim-vicepreședinte al Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO) şi este membru al Colegiului Național al Institutului Revoluției Române, nevând nicio funcţie oficială sau politică prin care ar putea reprezenta statul român în problema datoriei externe.
| Napocanews
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Atenție, șoferi, vizibilitate redusă și polei pe șosele în această dimineață!
Meteorologii au emis un Cod galben de ceață și polei pentru judeţul Botoșani și care este valabil până la ora 09:00 Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilita...
Recunoști replica? (Foto)
Mesterul Manole, cocotat pe schele, spoia tavanul manastirii. Ramane fara var in galeata. Ca sa nu se dea jos de pe schele, striga la unul dintre cei noua mesteri mari, calfe si zidari: - Macheee !...
Calendar ortodox, 28 noiembrie: Sfântul Cuvios Mucenic Ştefan cel Nou; Sfântul Mucenic Irinarh
Sfântul Cuvios Mucenic Ştefan cel Nou (†766) a pătimit din porunca împăratului Constantin Copronim (741-775) pentru că a apărat cinstirea icoanelor. Născut în Constantin...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.80 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici