- Sunteti cunoscut si apreciat ca un biolog de exceptie, numarul unu al fitoterapeuticii romanesti. Cum se naste, in viata unui om, o pasiune asa de devoratoare pentru lumea plantelor?
- Tatal meu, profesor de stiinte naturale la Targu-Mures, m-a invatat primele lucruri despre plante, roci si mici vietuitoare. De la el mostenesc si placerea de a umbla pe munti. Pe la 14 ani, am intrat insa in conflict cu tata, care era darwinist convins, in timp ce eu imbratisam teoria creationista. Asa ca am scris un articol intr-o revista de stiinte naturale in care il combateam pe Darwin, care a impartit tot ceea ce este viu in doua regnuri: regnul vegetal si regnul animal. In regnul animal el a inclus si omul. Argumentul cu care il combateam era ca nici o fiinta vie de pe acest pamant, cu exceptia omului, nu a fost creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Oamenii au fost inzestrati de Creator cu o putere launtrica extraordinara, cu o scanteie de divinitate, cu puterea de a iubi neconditionat. Pana la urma, tatal meu mi-a dat dreptate…
- Simteati ca sunteti facut pentru biologie? A existat o intamplare anume care v-a impins pe acest drum?
- La mine n-a fost vorba de un moment anume, in care sa-mi dau seama de asta. N-a fost o revelatie. A fost, mai degraba, o acumulare, piperata cu mult discernamant. Altfel spus, inainte de a crede, am cercetat. La 14 ani, aveam deja un laborator acasa, intr-o camera, plin cu solutii chimice si alte substante intr-o parte, iar in cealalta, cu colivii, borcane cu serpi, broaste, cutii cu gusteri, acvarii de pesti. Era o nebunie. La 16 ani, acumulasem un bagaj de informatie care depasea cu mult programa scolara. Citeam si carti de aventuri si SF-uri de-ale lui Jules Verne. Si multe carti de specialitate. Faceam si sport. Lucru care m-a ajutat mai tarziu sa ajung in Himalaya de patru ori. Imi placeau inotul, schiul. Mergeam si la patinaj. Faceam gimnastica in fiecare zi si aveam o viata echilibrata. De mic, ma opream din mancat inainte sa ma satur. Simteam ca trebuie cumpatare in toate, ca nu trebuie umplut butoiul si apoi sa dea pe afara. Am avut intuitiile mele, am simtit ca nu trebuie sa fac decat ceea ce e bine pentru mine, ce e in acord cu credintele si simtirile mele. Iar pentru mine, bine inseamna a fi credincios, a fi in acord cu natura din noi, cu simtirea noastra intima, care e Dumnezeu. Si am mai avut si acest har de a-mi alege bine prietenii. Nu ma simteam bine in mediile vulgare. E atat de important sa stii sa-ti alegi oamenii din jur, sa nu cobori in promiscuitate, ci sa stii sa pastrezi o eleganta si un ritual al prieteniei care sa te puna in valoare. Cand ai prieteni care iti seamana, vibrezi la unison cu ei si asta e inaltator. Iti umple inima de bucurie. Mai tarziu, am avut niste mentori spirituali de mare exceptie: episcopul Suciu, care a murit in temnita la Sighet, fiindca nu a vrut sa se lepede de religia greco-catolica. Si printul Vladimir Ghika, un om deosebit, care, la fel ca si Buda, a fost print si, fiindca statutul de print nu l-a mai satisfacut, a cautat adevarata intelepciune, bucurie si eliberare in alta parte.
- Ati fost inzestrat cu un dar rar…
- El vine singur cand spiritual esti deschis sa intelegi niste lucruri pe care altii le ignora. Trebuie doar sa fii curios. Eu eram un copil foarte curios. "De ce ?" era o intrebare mereu pe buzele mele. Aveam si eu framantarile si indoielile varstei, dar a predominat mereu latura pozitiva, optimismul.
- Pe Dumnezeu cand L-ati descoperit?
- L-am gasit umbland singur pe munti. Am lucrat 20 de ani la cartarea florei Romaniei, numai in zone montane, fiindca aveam o conditie fizica mai buna. Cutreieram toti muntii si faceam harti fitogeografice. Cineva a calculat ca numai in Carpati am facut 40.000 de kilometri pe jos. De foarte multe ori, timp de 5, 6 zile nu intalneam nici o fiinta vie. Uneori ma intalneam cu salbaticiuni, dar nu ma temeam de ele, nu ma atacau, caci stiau ca nu le fac rau. Am invatat sa comunic cu natura. Natura e Dumnezeu. Priveam bolta instelata si ma transpuneam in universul intreg. Tin minte o noapte in Himalaya. M-am trezit la ora 2 noaptea. Am vazut bolta instelata si luna plina. M-am trezit in Cosmos. In sus, numai orizontul infinit, nemarginirea si Dumnezeu, cu care poti comunica. Il poti gasi cu mintea, cu sufletul, cu simturile. Il gaseam in cedri, in vant, in flori. Dar trebuie sa ai aceasta intuitie de a trece granita dincolo de lumea materiala, in alt domeniu al cunoasterii, sa fii capabil de o comunicare mult mai profunda, in care te poti perfectiona in timp. Eu nu sunt religios, sunt doar credincios. Cred intr-un singur Dumnezeu, care le-a facut pe toate, cele vazute si nevazute.
- Dupa atatia ani de experienta, puteti spune ca natura vegetala e la fel de complexa ca omul? Ca are simtire? Emotie? Sentimente?
- Categoric. Suntem abia la primii pasi de a cunoaste sufletul plantei. Am vazut, nu o data, cum la o muzica frumoasa, la o mangaiere, la o vorba buna… infloreste. Daca te incrunti la ea, se chirceste. Intre toate fiintele vii – plante, animale sau oameni – exista o comunicare continua, ceea ce e minunat. Important e sa deschidem ochii, sa stim sa citim aceste semne. Numai ca, din pacate, lumea nu e mereu interesata de asta. Pentru ca majoritatea alearga dupa bani, dupa profituri, dupa sex. Lucrurile acestea sunt pe un plan inferior. Nu intamplator omul a fost creat ca un edificiu perfect, pe verticala, capul cu ratiunea deasupra, sentimentul e pe undeva pe la inima, iar ultimul etaj sunt viscerele, pentru ca trebuie sa te hranesti si sa te inmultesti.
- Care sunt lucrurile pentru care merita sa traiesti?
- Sa daruiesti cat mai mult celor din jur si sa ai pretentii minime de la viata. Important nu e sa acumulezi la nesfarsit, ci sa ai un acoperis, o familie cu care sa imparti traiul, un minimum necesar ca sa traiesti. Daca ai trei costume de haine si opt camasi e suficient. Restul nu-si are rostul. Daca poti avea in plus, mai bine ii dai si altuia care nu are. Iar daca nu ai nici tu, un zambet sa daruiesti macar, un sfat bun, o apropiere. Cand daruiesti sincer, ti se intoarce inzecit asupra ta si poti darui si mai mult. Eu le recomand tuturor sa considere viata o oglinda. Esti in fata ei. Zambesti? Zambetul ti se intoarce. Cand te crispezi, se crispeaza si viata la tine. Ca sa fii fericit nu-ti trebuie mult de la viata.
- Cateodata, e greu sa opresti caruselul. Un serviciu mai bun cere o masina mai buna, haine mai frumoase, mai putin timp de petrecut cu familia. Unde ar trebui sa ne oprim?
- Oamenii acestia evolueaza pe scara profesionala, dar se indeparteaza spiritual foarte mult. Evaluarea aceasta in haine, masini, ceasuri, bijuterii este facuta de oameni meschini, pe care nu pot sa-i inteleg. Viata adevarata inseamna satisfactia sufleteasca pe care o ai in relatiile cu alti oameni si liniste sufleteasca. Adevaratul confort nu e cel material, ci cel emotional. Cei care sunt prinsi in capcana unei vieti contra cronometru trebuie sa-si puna intrebarea de ce, si la ce serveste cu adevarat asta. Trebuie foarte mult curaj sa opresti acest carusel. A-l opri nu inseamna a te izola. Suntem oameni sociabili. Trebuie cultivate iubirea, ajutorarea si daruirea. Sa-ti doresti ca maine sa fii un pic mai bun decat ai fost ieri. Dimineata sa te rogi: "ultumesc, Doamne, ca mi-ai mai dat o zi sa fac bine" Daca esti lacom, patesti cum a patit fata aceea, care a murit la serviciu de prea multa oboseala.
- Vorbeati de familie. Este una din valorile in care credeti?
- Familia este piatra fundamentala a societatii. Este piatra de temelie. Se obisnuieste sa se spuna la nunta "asa de piatra" Eu le doresc tuturor… "asa de suflet" Asta inseamna armonie, inseamna nu o unire intre doua persoane cu statut social atragator, ci o uniune intre doua suflete. Daca in familie exista armonie, pace, iubire, in familia copiilor va fi la fel, si tot asa… Planeta se va schimba.
- Unii nu mai cred in familie si in viata de cuplu pe termen lung. Ce-i puteti sfatui?
- In primul rand, sa deschida ochii mari in momentul in care aleg partenerul de viata. Sa nu mai faca casatorii pripite, cu dragoste la prima vedere, cand copiii sufera apoi. Caci fara copii, eu nu concep familia. Daca lucrurile se strica, este vina amandurora ca nu au facut o alegere buna. Si lucrurile degenereaza. Sa-si ia timp sa vada cu cine se casatoresc. Cand ne-am hotarat sa traim impreuna, eu si sotia mea rezolvaseram toate conflictele. Inainte ne mai certam, ne mai harjoneam. Acum am 58 de ani de casatorie continua si armonioasa. Si pot sa va spun ca secretul acestei armonii este concesia. Nici o relatie nu e perfecta de la inceput. Noi o facem perfecta, stiind sa lasam unul de la altul, pentru o armonie rara.
- Aveti 83 de ani si vorbiti ca un proaspat indragostit. E greu sa nu-ti pierzi prospetimea sentimentelor? Sa nu ajungi la rutina, dupa atatia ani?
- Eu nu concep notiunea de batranete, eu sunt vesnic tanar. Sigur, fata se mai brazdeaza cu timpul. Dar adevarata tinerete e in sufletul meu. Iar ea se simte in relatiile mele cu ceilalti. E important sa nu-ti pierzi cu anii ce trec gesturile de afectiune, de tandrete fata de ceilalti. Mai ales daca celalalt e in suferinta. Se spune in popor "A murit de inima rea!". Habar n-aveti cate persoane se imbolnavesc, pur si simplu, de suparare, sau fiindca nu sunt iubite, fiindca n-au in jurul lor armonie, fiindca tanjesc dupa cate o mangaiere si nu are cine sa le-o dea. Cand daruiesti o mangaiere, ti se intoarce inzecit si nu ai cum sa nu te simti tanar. Cand esti trist si bolnav, e important sa stii sa te "cauti" unde trebuie.
- Chiar nu va este frica de batranete?
- Pentru mine nu exista notiunea de moarte. Pentru mine, viata este fara de moarte si tineretea fara batranete. Dumnezeu ne-a inzestrat cu nemurire. Din moment ce ne-am nascut, traim in veci. Adevarata viata incepe dupa moartea fizica. Sfarsitul e doar inceputul adevaratei vieti. Daca ai aceasta credinta, daca ai facut bine toata viata, daca ai facut cat mai putin rau, mori cu zambetul pe buze. Binele pe care il faci in viata aceasta iti ajuta in viata de dincolo. Eu stiu ca de acolo pot darui celor de pe pamant chiar mai mult decat pot s-o fac acum.
- O faceti mult si acum. Sunteti cunoscut ca fiind foarte generos. Mai aveti cabinet?
- Cabinetul meu se numeste Policlinica fara Plata. Nu am deschis un cabinet, desi unii m-au indemnat, spunandu-mi cat de mult am sa castig. Nu ma intereseaza asta. Toata viata mea am dat tot ce am stiut, dupa capacitatea mea, gratuit. Si acum ofer consultatii la telefon sau prin scrisori. Cateodata, primeam cate 50 lei intr-un plic, multumire. Cum aveam adresa pe plic, ii trimiteam inapoi. Uneori, mai puneam 50 de lei si le spuneam sa-si ia medicamentele care trebuie.
- Ce metode de tratament aveti pentru cei care va cer sfatul?
- Vorbesc cu ei la telefon si ii rog sa-mi scrie o scrisoare, in care sa-mi puna analizele si sa-mi povesteasca cat mai mult despre viata lor. Vreau sa stiu daca sunt tristi sau nu, daca iubesc si sunt iubiti, daca au dusmanii sau sunt dusmaniti. Sfaturile mele sunt undeva intre psihologie si duhovnicie. Le atasez retete cu plante, ceaiuri, retete homeopatice si altele. Eu tin cont ca nu exista boli, ci doar bolnavi. Fiecare om e un caz unic si nu exista retete general valabile. Si mai tin cont si de preventia bolilor. Sunt convins ca medicina viitorului va fi cea preventiva, nu curativa. O viata sanatoasa si armonioasa nu inseamna doar o alimentatie potrivita, ci si un stil de viata sanatos si armonios. Adevarata sanatate este armonia sufleteasca. Si cel mai bun medicament este iubirea.
- N-ati obosit? De unde atata energie sa faceti bine?
- Dumnezeu daruieste celui care se daruieste. Daca credeti cu adevarat in asta, veti vedea ca functioneaza. Nimic nu te incarca mai bine decat gandul ca ai adus cuiva fericire. Eu, la varsta mea, lucrez zilnic cate 10, 12 ore. Uneori si sambata. A doua zi dupa ce m-am pensionat, m-am angajat cu carte de munca. Nimic nu e mai daunator pentru cei care se pensioneaza decat sa renunte la orice fel de munca. Vor fi ca un aparat scos din priza. Trebuie sa se gandeasca la ce le place mai mult si sa continue o activitate. Poate ca unii de-abia acum pot face ce le place cu adevarat. Este secretul ramanerii in forma.
- Va simtiti un om implinit?
- Nu inca. Pana la 90 de ani, cand chiar "ies la pensie" (ha!ha!), mai am vreo 8 ani. In care mai sunt multe de facut si de daruit. As vrea sa desavarsesc ideile din teasta mea si sa incep sa lucrez la testamentul meu stiintific, sa le las sub forma de teme de studiat pentru cei care vor urma. Ca sa nu se piarda.
Interviu complet pe suntsanatos.ro
