Două surori românce, marile iubiri ale lui Ariel Sharon

Ariel Sharon, care a murit sâmbătă, la vârsta de 85 de ani, după o grea şi lungă suferinţă, s-a căsătorit cu Margareta şi, după moartea acesteia, cu sora cea mică a ei, Rozalia.

Povestea de dragoste a Margaretei cu fostul premier Ariel Sharon a început la scurt timp după ce familia Zimmermann s-a mutat în Israel, scrie dcnews.ro.

În anul 1949, Ariel Sharon Margareta s-au întâlnit pe una dintre aleile care duceau spre ferma familiei Sharon. După un an şi o poveste de iubire, s-au căsătorit, cu binecuvântarea familiilor. Margareta era soră medicală, iar Ariel, îndreptat spre cariera militară încă de la 14 ani, trecea prin toate testele, de la soldat la general. În 1960, s-a născut fiul lor, Gur, an în care Margareta a renunţat să mai muncească, îngrijindu-se doar de copil şi de ferma familiei. Fericirea celor trei n-a durat însă mult, după ce, în 1962, soţia lui Ariel moare într-un accident de maşină, înainte să împlinească 32 de ani.

După moartea Margaretei, conform tradiţiei iudaice, sora mai mică aacesteia, Rozalia, a trebuit să se îngrijească de micul Gur. S-a mutat în casa surorii, l-a adoptat pe băieţel şi, după doar un an, românca şi Ariel Sharon aveau să şocheze toată comunitatea, anunţându-şi căsătoria.

Copilul a murit, însă, la doar trei ani după mama lui, într-un accident cu o armă de vânătoare. Spre deosebire de Margareta, Rozalia Zimmermann s-a remarcat la nivel internaţional, fiind mai tot timpul prezentă în paginile ziarelor şi caracterizată drept o luptătoare pentru drepturile evreilor, dar şi omul cu care Sharon se consulta atunci când lua decizii politice importante. Rozalia şi Ariel Sharon erau recunoscuţi că mergeau împreună în mai toate vizitele oficiale.

Rozalia a murit pe 25 martie 2000 din cauza cancerului.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru și-a anunțat decizia, după ce i s-a cerut demisia la FC Botoșani - Oțelul 1-1!

astăzi, 15:11

Marius Croitoru (46 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a reacționat la finalul partidei cu Oțelul Galați, încheiată la egalitate, scor 1-1, în ultimul meci al etapei cu numÄ...

Mănăstirea Sihăstria Voronei îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Mina, unul dintre ocrotitorii așezământului monahal!

astăzi, 14:47

Obștea Manastirii Sihastria Voronei din județul Botoșani îl va cinsti miercuri, 11 noiembrie, pe Sfântul Mare Mucenic Mina, făcătorul de minuni, unul dintre ocrotitorii așezămâ...

Cel mai mare proiect de apă și canalizare din istoria Botoșaniului intră în etapa de evaluare în vederea contractării! (Video)

astăzi, 13:39

Veste bună pentru botoșăneni. Cel mai mare proiect de apă și canalizare din județul nostru intră în etapa de evaluare și vederea contractării. Anunțul a fost făcut de Alin Cirimp...