Două societăți comerciale din Botoșani, controlate de polițiștii de imigrări!

Verificările au vizat legalitatea șederii și muncii pentru cetățenii din afara țării, în domenii precum comerțul cu ridicata al îmbrăcămintei și încălțămintei, respectiv comerțul cu amănuntul al ceasurilor și bijuteriilor.

Prevenirea și combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate rămâne o prioritate pentru polițiștii de imigrări din Botoșani, care derulează acțiuni periodice pentru verificarea legalității șederii și desfășurării activității pe teritoriul României de către străini.

Zilele trecute, polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani au desfășurat o acțiune de control, în scop preventiv, la două societăți comerciale care au și angajați străini.

 

Verificările au vizat legalitatea șederii și muncii pentru cetățenii din afara țării, în domenii precum comerțul cu ridicata al îmbrăcămintei și încălțămintei, respectiv comerțul cu amănuntul al ceasurilor și bijuteriilor.

În urma controlului, nu au fost identificați străini sau cetățeni ai Uniunii Europene, Spațiului Economic European ori Confederației Elvețiene. La punctele de lucru verificate se aflau doar șase cetățeni români.

Polițiștii de imigrări vor continua acțiunile de verificare, atât pentru respectarea legislației în domeniul migrației, cât și pentru asigurarea unui climat de ordine și legalitate în muncă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rusia ar vrea teritorii din România și Polonia. General NATO: „Vorbim de prostiile lui Putin!”

astăzi, 08:42

Un set de hărți distribuite de platforma de geopolitică GEOPOL 21 prezintă cum ar vrea Vladimir Putin să își extindă puterea spre Europa de Est prin ocuparea de teritorii. Potrivit ace...

”Vă mulțumesc că nu l-ați uitat!” - Momentul în care o sală întreagă a tăcut: Mesajul emoționant al fiicei Maestrului Ioan Cobâlă! - VIDEO

astăzi, 08:16

Joi seara, înainte de încheierea celei de a patra ediții a Festivalului de Folclor ”Ioan Cobâlă”, eveniment național organizat de Centrul Cultural Botoșani, publicul ...

„Gigi Becali nu mai e prieten cu mine!” Valeriu Iftime, interviu în metrou despre Croitoru și cum și-a trimis fotbaliștii la facultate!

astăzi, 07:39

Valeriu Iftime a stat de vorbă cu Fanatik în metroul din București. Tonic și zâmbitor, Valeriu Iftime a abordat o gamă largă de subiecte. -Care e soluția ca Botoșaniul să aibă ...