Două Românii la pensie. Unde se trăieşte mai bine la bătrâneţe, cum stau botoșănenii!

Două Românii la pensie. Unde se trăieşte mai bine la bătrâneţe, cum stau botoșănenii!

   Foto: zf.ro

Pensia medie lunară din România a ajuns la 2.936 lei, în creştere cu 13,8% faţă de anul trecut, arată datele publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS). Este un avans consistent, care poate că la prima vedere ar putea arăta o îmbunătăţire clară a nivelului de trai pentru pensionari. În realitate însă, dincolo de medie, tabloul este mult mai nuanţat şi, mai ales, inegal.

Sistemul de pensii rămâne dominat covârşitor de pensionarii de asigurări sociale de stat, care reprezintă aproape 93% din total. Dintre aceştia, marea majoritate – peste 80% – sunt pensionari pentru limită de vârstă, în timp ce pensionările anticipate rămân marginale, la doar 2,1%.

 

Dar adevărata presiune nu vine din structura pensionarilor, ci din raportul dintre cei care contribuie şi cei care beneficiază. La nivel naţional, există 8 pensionari la 10 salariaţi, cu multe diferenţe între regiuni, potrivit ZF.

Harta după raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor arată că România nu este un sistem omogen, ci unul fragmentat regional. În sud (Teleorman, Giurgiu, Olt), sud-vest (Caraş-Severin, Mehedinţi) şi în parte din est și nord-est (Botoşani, Neamţ), raportul dintre pensionari şi salariaţi este ridicat, ceea ce înseamnă că un număr relativ mic de angajaţi susţine un număr mare de beneficiari.

La polul opus, Bucureşti-Ilfov şi judeţele din vest şi centru (Cluj, Timiş, Braşov, Sibiu) concentrează activitate economică, investiţii şi locuri de muncă mai bine plătite, ceea ce duce la un raport mai sănătos între contribuabili şi pensionari. Practic, aceste regiuni „trag” în sus sustenabilitatea sistemului la nivel naţional. În Bucureşti şi Ilfov, raportul este de doar 4 pensionari la 10 salariaţi.

Graficul pensiei medii adaugă o a doua dimensiune: diferenţele de venit. Media naţională este de aproximativ 2.814 lei, însă distribuţia este puternic inegală. Bucureştiul depăşeşte 3.500 lei, iar judeţe precum Hunedoara, Braşov sau Gorj rămân peste medie, cel mai probabil pe baza istoricului industrial din trecut, care influenţează direct pensia.

În schimb, judeţele din est, nord-est şi sud - Botoşani, Vrancea, Giurgiu, Vaslui - se situează în jurul a 2.200 - 2.300 lei, semnificativ sub media naţională.

Cele mai mici valori ale pensiei medii lunare de asigurări sociale de stat s-au înregistrat în judeţele: Botoşani (2.228 lei), Vrancea (2.266 lei), Giurgiu (2.279 lei) şi în Vaslui (2.284), iar cele mai mari valori ale pensiei medii lunare de asigurări sociale de stat s-au înregistrat în: Municipiul Bucureşti (3.554 lei), Hunedoara (3.505 lei), Braşov (3.325 lei) şi Gorj (3.245 lei).


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Medicul care tratează și botoșăneni desființează mitul „asistaților” din sistemul sanitar și publică fluturașul de salariu!

astăzi, 13:49

Mii de cadre medicale protestează astăzi în Piața Victoriei din București, nemulțumite de noile modificări ale legii salarizării și de iminenta reducere a sporurilor pentru condiții deo...

Grefierii din Botoșani anunță proteste și suspendarea parțială sau totală a activității din instanțe!

astăzi, 13:21

Având în vedere Hotărârea nr. 2 din 27.05.2026 şi comunicatul Sindicatului Naţional a Grefei Judiciare Dicasterial, personalul auxiliar din cadrul Parchetului de pe lângă T...

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va sfinți o biserică din Botoșani!

astăzi, 12:13

Credincioșii din satul Călugărenii Noi, comuna Ungureni, județul Botoșani, vor trăi luni, 20 iulie 2026, un moment de mare bucurie și însemnătate duhovnicească: slujba de sfințire (t&a...

-->