Două noi staţii SMURD în judeţul Botoşani! FOTO

Începând de astăzi, botoşănenii beneficiază de două noi echipaje SMURD. Acestea deservesc zonele Ştefăneşti şi Săveni.

Scopul operaţionalizării celor două substaţii SMURD este de a scurta timpul de răspuns la solicitările medicale.

Până la sfârşitul anului, vor ajunge la Botoşani alte cinci ambulanţe SMURD (patru ambulanţe de tip B2 şi o ambulanţă de terapie intensivă), care vor fi achiziţionate în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013.





Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani a deschis astăzi, două noi substaţii SMURD în judeţ, la Ştefăneşti şi Săveni. Unităţile sunt dotate cu câte o autospecială tip B2, care vor fi încadrate, 24 de ore din 24, de echipaje formate din trei paramedici – pompieri.

Cele două echipaje SMURD vin să suplimenteze cele şase echipaje medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani care intervin în zonă şi, împreună, vor deservi aproximativ 75.000 de locuitori din 21 de unităţi administrativ teritoriale. Ambulanţele SMURD au intrat în dotarea I.S.U. Botoşani prin programul de reînoire şi modernizare a parcului auto, derulat de Ministerul Sănătăţii.



Astfel, începând de astăzi, în judeţul Botoşani funcţionează patru substaţii SMURD la Botoşani, Dorohoi, Săveni şi Ştefăneşti. Intervenţiile la care este solicitat SMURD Botoşani includ toate urgenţele ce pun în pericol viaţa uneia sau a mai multor persoane, cum ar fi: accidente rutiere, accidente de muncă sau casnice, stări de inconştienţă, stopuri cardiorespiratorii, suspiciuni de infarct, insuficienţe respiratorii acute şi nu în ultimul rând, accidente cu multiple victime.

Conducerea actului medical pentru echipajele SMURD Botoşani este asigurată de dr. Petre Rădăuceanu, medicul şef al U.P.U. - SMURD Botoşani.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Botoşani

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!

astăzi, 19:30

Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

astăzi, 18:28

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

astăzi, 17:13

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...