Două accidente produse luni dimineaţă, la distanţă de 500 de metri: Doi răniţi, două maşini avariate, un şofer beat criţă! FOTO
ACCIDENT!

Două persoane rănite, două maşini distruse şi un şofer beat care a scăpat fără nicio rană! Acesta este bilanţul celor două accidente produse luni dimineaţă, la distanţă de 500 de metri unul de celălalt. Cei doi conducători auto sunt cercetaţi şi se vor alege cu dosar penal.

Luni dimineaţă, un autoturism marca Volkswagen se deplasa pe drumul naţional Botoşani-Ştefăneşti, iar în apropiere de Dealul Mare conducătorul auto a pierdut controlul volanului şi s-a izbit frontal în parapetul de pe marginea drumului.

În urma impactului, şoferul, Mihai C., nu a fost rănit, însă la faţa locului au ajuns poliţiştii care l-au testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost de 1,20 mg pe litru alcool pur în aerul expirat.

Şoferul a fost condus la Spitalul Judeţean Mavromati, pentru recoltarea de probe biologice, el urmând a se alege cu dosar penal pentru conducere sub influenţa băturilor alcoolice.





 
Tot luni dimineaţă, la 500 de metri distanţă de primul accident, un alt eveniment rutier grav s-a produs, soldat de această dată cu două victime.

Un autoturism Volkswagen Transporter se deplasa pe drumul naţional Ştefăneşti-Botoşani, iar într-o curbă periculoasă la stânga, la Dealul Mare, pe fondul vitezei şi al carosabilului umed, conducătorul pierde controlul volanului, pătrunde pe contrasens, rupe parapetul de protecţie şi se rostogoleşte într-o râpă.

În urma accidentului au fost rănite două persoane, Vasile D., in varsta de 44 de ani si Florin C, in varsta de 18 ani, care au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe, iar autoturismul a fost distrus. Una dintre victime este in stare mai grava si urmeaza sa fie transportata la Iasi.

Poliţiştii au făcut măsurători la faţa locului, iar şoferul urmează să fie cercetat pentru vătămare corporală din culpă.






 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cercetările arheologice de la Stâncești continuă: O echipă româno-americană prezentă la fața locului! (Foto)

Saturday, 15 August 2026

O nouă campanie de cercetare arheologică româno-americană în marea fortificație getică din nordul Moldovei s-a desfășurat în perioada 29 iunie – 13 iulie 2026, cu o echi...

Valeriu Iftime i-a decis viitorul lui Marius Croitoru, înainte de FCSB – Botoșani!

Saturday, 15 August 2026

Partida dintre FCSB și Botoșani este programată luni, 17 august, de la 21:30, în direct pe Digi Sport 1. Înaintea meciului direct, FCSB este pe locul 3 în clasament cu 8 puncte...

Ce suplimente pot susține somnul REM în 2026? TOP 7 opțiuni pentru nopți mai liniștite

Saturday, 15 August 2026

Gama de suplimente pentru somn din 2026 de la Aronia Charlottenburg cuprinde formule simple și combinații adresate unor nevoi diferite. Selecția următoare urmărește dozele, standardizarea ingred...