Dosarul de corupţie Transformatorul: Emoții pentru Fenechiu, astăzi!

Fostul ministru află astăzi dacă intră sau nu în pușcărie! Dosarul în care fostul ministru Relu Fenechiu este judeat la Curtea Supremă are un nou termen, marţi, 7 ianuarie. Cauza de corupţie în care Fenechiu este acuzat că a trucat câteva zeci de licitaţii publice se apropie de final. Pe fond Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, acesta marcând şi o premieră în România, condamnarea unui ministru în funcţie.

Acum dosarul lui Relu Fenechiu este judecat de un complet de cinci judecători de la Curtea Supremă, complet condus chiar de preşedinta intanţei, Livia Doina Stanciu. Decizia acestui complet va fi definitivă, astfel că la finalul procesului Fenechiu va afla dacă intră sau nu în puşcărie.  

În 28 iunie 2012, Fenechiu a fost trimis în judecată de DNA, alături de trei foşti directori ai Sucursalei de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova. Fenechiu şi ceilalţi învinuţi sunt acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată (39 acte materiale) şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, relateaza gandul.info

DNA a trimis dosarul în judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorii susţin că firmele lui Relu Fenechiu (SC La Rocca SRL, Fene Grup SA) ar fi cumpărat cu 20 de miliarde de lei vechi zeci de trasformatoare, pe care le-ar fi revândut la suprapreţ societăţii Electrica Moldova.

În rechizitoriu, procurorii susţin că, în perioda 2002 – 2005, SC SISSE SA a achiziţionat echipamente pentru sistemul energetic (transformatoare de putere, întrerupătoare, etc) de la cele 4 firme din cadrul grupului FENE: SC LA ROCCA SRL, SC TEHNOROM SRL, SC FENE GRUP SA şi SC EURO PLUS SRL.

DNA: licitaţiile pentru transformatoare au fost trucate

Prima acuzaţie a procurorilor este aceea că licitaţiile pentru aceste contracte au fost trucate. În rechizitoriu, anchetatorii susţin că licitaţiile erau câştigate constat de firmele lui Fenechiu pentru că la proceduri se înscriau doar aceste firme sau alte firme, care însă nu concurau în mod real pentru contracte.

Concret, la aceste proceduri de achiziţie publică nu participau decât firmele din cadrul grupului FENE, una fiind câştigătoare iar celelate asigurând doar aparenţa de corectitudine conform unei proceduri infracţionale cunoscute ca metoda "mâinii moarte", se menţionează în rechizitoriul DNA. Pentru a stabili acest aspect procurorii au analizat 46 de contracte încheiate cu firmele lui Fenechiu. Procurorii au constat că multe dintre documentele privitoare la cele 46 de tranzacţii se limitau, în principiu, doar la facturi şi documente de recepţie a produselor livrate de cele 4 firme, şi doar în cazul a  15 tranzacţii existau ofertele de produse, comenzi sau alte documente aferente procedurilor de achiziţie publică, fără însă a exista contracte încheiate între SC SISEE SA şi firmele LA ROCCA, TEHNOROM, FENE GRUP şi EUROPLUS, scrie gandul.info.

Echipamante electrice cumpărate de la bulibaşă

Documentele analizate de procurori au arătat că provenienţa transformatorelor pe care firmele lui Relu Fenechiu le-au vândut drept produse este incertă. Potrivit procurorilor, transformatorele erau furnizate companiilor lui Fenechiu de către Dragoş Stănescu, unul dintre liderii romilor din judeţul Iaşi. Companiile lui Dagoş Stănescu cumpărau transformatoarele de la firme fantomă pe care apoi le vindeau către firmele lui Relu Fenechiu care apoi le-a revândut către Electrica. Procurorii arată că un raport al Gărzii Financiare a descoperit că doar un singur transformator vândut de firmele lui Fenechiu are traseul şi proveninenţa certe. În rest, toate celelalte echipamente achiziţionate au la bază acte falsificate sau neconforme c realitate.

Transformatoare din anii `70, vândute drept noi


O altă acuzaţie din dosar este că transformatoarele vândute de Relu Fenechiu sunt de fapt fier vechi.

Conform gandul.info, cercetările procurorilor au arătat că majoritatea transformatoarelor au fost produse în anii `70. De altfel, în dosar este publicat şi un tabel cu anul de provenineţă al transformatoarelor. Procurorii au făcut cercetări la faţa locului şi au constat că aceste obiecte erau livrate de firmele lui Fenechiu au fost în realitate nişte fiare vechi.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Revoluția energiei acasă: Cum transformă stocarea în baterii panourile fotovoltaice într-o sursă reală de autonomie

astăzi, 20:39

Într-un context în care independența energetică a devenit o prioritate economică, simpla montare a panourilor fotovoltaice nu mai reprezintă întreaga soluție. Adevărata optimiz...

Replica ta airsoft trage cu CO2 sau Green Gas? Iată ce nu știai

astăzi, 20:27

Există o întrebare pe care și-o pune aproape orice jucător care vrea să achiziționeze primul pistol pe gaz — CO2 sau Green Gas? La prima vedere, cele două sisteme par foarte asemănÄ...

Poveste tristă din Gara Leorda: ”Mulțumesc, dragul meu, pentru iubirea ta…”

astăzi, 20:18

Era bun. Iubitor, blând, o resursă inepuizabilă de iubire. De cinci ani păzea Gara din Leorda. Nu supăra pe nimeni, de fapt mai mult ocolea oamenii. Se lipise de un om bun, impiegatul de miÈ...