Dosar penal pentru un botoșănean după ce a trecut cu roata mașinii peste o piatră!

Ghinion pentru un şofer botoşănean în vârstă de 46 de ani! Acesta a trecut cu roata maşinii peste o piatră, care a ricoşat în parbrizul altei maşini, spărgându-l, a lovit razant şoferul şi a trecut prin geamul dreapta faţă.
 
Costel H., din comuna Vârfu Câmpului, judeţul Botoşani, a fost miercuri autorul unui incident mai puţin obişnuit. In timp ce conducea autoutilitara Mercedes, pe DN 17A, pe raza localităţii Marginea a trecut cu cauciucul dubei peste o piatră, care a fost proiectată în parbrizul unui autoturism Volkswagen Golf condus regulamentar din sens opus de Tudor P., de 61 de ani, din municipiul Rădăuţi. In urma impactului, piatra a intrat prin parbrizul maşinii lovind uşor umărul stâng al şoferului, după care a spart geamul lateral dreapta faţă, căzând pe spaţiul verde din stânga drumului.

Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care au fost duşi la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde le-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru determinarea alcoolemiei.

In acest caz a fost întocmit un dosar penal pe numele lui Costel H., sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: Obiectiv de Suceava

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Guvernul va schimba harta României: Dispar peste 400 de localități, se reduce și numărul de instituții!

astăzi, 08:17

Luca Niculescu pregătește reorganizarea administrației publice, prin comasarea voluntară a localităților mici, reunificarea ANAF cu Autoritatea Vamală Română și reducerea numărului de ...

Cine este avocatul român care expune un scenariu neașteptat: România trebuie să solicite Tezaurul de la ruși, în timpul negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina!

astăzi, 07:56

Pentru prima dată, există o fereastră reală pentru recuperarea Tezaurului României trimis la Moscova, spune Gabriel Zbârcea, fondator și managing partner al Țuca Zbârcea & ...

Performanță remarcabilă în șahul românesc: La doar 12 ani, puștiul cu origini botoșănene urcă pe podiumul U16!

astăzi, 07:34

Aproape 400 de tineri șahiști, reprezentând 72 de cluburi din întreaga țară, s-au reunit pentru trei zile la Campionatele Naționale de Juniori și Tineret la șah rapid și blitz, com...