Dosar penal pentru contrabandă cu "Plugarul"

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au întocmit dosar penal pentru contrabandă şi evaziune fiscală, pe numele unui cetăţean român, care transporta 3125 pachete de ţigări marca Plugarul, în valoare de 28.406 lei.

În data de 15 ianuarie a.c., un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul SPF Rădăuţi Prut a reuşit oprirea, în apropierea localităţii Crasnaleuca, a unui autoturism marca Peugeot, condus de cetăţeanul român Gabriel I., în vârstă de 31 de ani. Iniţial acesta refuzase să oprească la semnalele regulamentare ale altor poliţişti de frontieră din cadrul aceluiaşi sector.

Concomitent lucrătorii noştri au efectuat cercetări specifice în urma cărora au descoperit, în zăpadă, în apropiere de drumul comunal din localitatea Crasnaleuca, două colete ambalate în saci de rafie şi prinse cu bandă adezivă, în care se observau ţigări.

Din cercetările efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că bărbatul transporta coletele, iar în momentul în care a observat prima patrulă le-a abandonat. De asemenea s-a constatat că cele două colete conţineau ¬¬62.500 tigarete, marca Plugarul de provenienţă R.Moldova.

În consecinţă, cetăţeanul român Gabriel I. s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia şi deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, documentele urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani, competent în soluţionarea cauzei.

Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 28.406 lei a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.





 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Petrolul 1-3, un meci cu două cartonașe roșii. Primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon

Friday, 23 October 2026

FC Botoșani nu mai pierduse acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat. Tot ploieștenii le-au venit de hac pe...

DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!

Friday, 23 October 2026

Procurorii ​DNA ​au ​luat ​măsura ​controlului ​judiciar ​pe ​cauțiune ​pentru ​60 ​de ​zile, ​față ​de ​șeful ​Serviciului ​Public ​Comunitar ​Regim ​Perm...

Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!

Friday, 23 October 2026

Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...