Doly-Com a intrat în faliment!

Finalul previzionat de "piaţă" a devenit realitate. Doly- Com, unul dintre cei mai mari procesatori de carne din ţară, a intrat în faliment, decizia fiind luată în acest sens de o instanţă a Tribunalului Botoşani, după analiza raportului administratorului judiciar.

Astfel, judecătorii au desemnat în calitate de lichidator provizoriu pe administratorul judiciar MGA INSOLVENCY SPRL SUCEAVA, acelaşi care s-a ocupat de societate şi pe parcursul procesului de insolvenţă.

"Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Dispune notificarea băncilor la care are deschise conturi debitoarea, în sensul de a nu dispune de sume fără ordin al lichidatorului judiciar. Lichidatorul judiciar va comunica de urgenţă băncilor instituirea acestei interdicţii. Fixează termenul maxim de predare a gestiunii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii, la data de 31 martie 2016. Dispune ca lichidatorul judiciar să notifice toţi creditorii menţionaţi în lista depusă de debitor / administrator judiciar, ale căror creanţe s-au născut după deschiderea procedurii: debitorului şi oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunalul Botoşani, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor pentru admiterea creanţelor născute în cursul procedurii la 10 mai 2016. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 31 mai 2016, care va fi publicat de lichidatorul judiciar şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Contestaţiile la tabel vor trebui depuse la tribunal în 7 zile de la publicarea în B.P.I a tabelului suplimentar", după cum se arată în decizia instanţei.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în şapte zile de la comunicarea realizată prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.

Reamintim că Doly- Com a cerut intrarea în insolvenţă în urma unui control al ANAF în urma căruia i s-au imputat 98 de milioane de lei (echivalentul a 22 de milioane de euro) către bugetul general consolidat al statului, din care decontări la TVA de aproximativ 42 de milioane de lei, accesorii TVA, în cuantum de 51 de milioane de lei şi impozit pe dividende în valoare de aproximativ 3 milioane de lei.

Raportat la veniturile realizate de societate până la data scadenţei, Doly- Com considera la momentul solicitării intrării în insolvenţă că nu va avea suficiente fonduri pentru achitarea datoriilor către stat. Mai mult, Doly-Com arată că are de plată şi alte debite către alţi furnizori, în valoare de 21,7 milioane de lei.

În urma unui control al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ce a vizat perioada 1 ianuarie 2007- 31 decembrie 2011, inspectorii au descoperit că societatea a înregistrat în evidenţa contabilă TVA deductibil de aproape 41 de milioane de lei, fără documente justificative. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ministrul Mihai Dimian: „Pentru perfomanță sau pentru remediere apelezi la anumite meditații”

astăzi, 10:08

Ministrul Educației Mihai Dimian spune că înainte ca părinții să ajungă la meditații este nevoie ca aceștia să discute cu copilul când vine acasă de la școală și să îi ...

Lovitură pentru primării! S-au terminat banii din „Anghel Saligny”. Finanțările se suspendă

astăzi, 09:44

Banii aferenți Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” s-au epuizat și nu se mai acceptă alte cereri pentru finanțare, a anunțat, joi, ministrul interimar de resort, Cse...

Recomandarea săptămânii la Cinema Unirea: "Dosarele Oraşului Alb"! - VIDEO

astăzi, 08:47

"Dosarele Oraşului Alb", thriller SF scris de Bogdan Ficeac şi regizat de Iura Luncaşu, ajunge în cinematografe. Filmul te poartă într-o cursă contracronometru plină d...