Mediul academic este îndoliat. Prof. Univ. dr. Cătălina-Elena Lupușoru, personalitate marcantă a învățământului medical ieșean și a farmacologiei românești, a murit la 72 de ani.
Anunțul a fost făcut de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
„Cu profundă tristețe, comunitatea academică a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași își ia rămas-bun de la Prof. Univ. Dr. Cătălina-Elena Lupușoru, personalitate marcantă a învățământului medical ieșean și a farmacologiei românești”, transmit reprezentanții universității.
A fost un cadru didactic și un specialist, dar mai ales un om apreciat nu doar de studenți.
„A fost un om rar, de o noblete sufleteasca extraordinara, de o eleganta si distinctie aparte. Un profesor adevarat, dar mai ales un om remarcabil, care prin felul sau de a fi a lasat o amprenta profunda asupra celor care au avut privilegiul de a-i fi studenti. Exista oameni pe care ii intalnesti in viata si pe care ii uiti. Si exista oameni care raman in tine, prin ceea ce au fost, prin ceea ce au daruit si prin felul in care te-au facut sa privesti lumea si profesia. Doamna Profesor Lupusoru a fost unul dintre acei oameni. Ii voi/vom pastra mereu amintirea cu recunostinta si respect, pentru ca fost Lumina si a inspirat generatii de medici. Dumnezeu sa o odihneasca in pace si sa o aseze in Lumina. Un om remarcabil, imi pare nespus de rau pentru aceasta pierdere. Condoleante familiei si tuturor celor care au iubit-o si au pretuit-o, in special studentii”, trasnsmite un fost student.
S-a născut pe 22 februarie 1954, în Ștefănești, județul Botoșani. Un nume care face cinste nu doar Botoșanilor, ci și României, impunându-se în medicină prin perseverență, studiu asumat, dar și prin implicarea în formarea a zeci de generații de noi specialiști.
Un specialist de marcă în Medicina și Farmacologia românească, contribuind, prin sute de studii fundamentale şi cercetări experimentale, la dezvoltarea unei ramuri de viitor în țara noastră, și anume Imunofarmacologia. A scris peste 300 de lucrări de specialitate. A creat un medicament care de peste 30 de ani se află în farmaciile din țara noastră.
Născută la Ștefănești, a urmat cursurile liceului din Bucecea, pe care le-a absolvit în vara anului 1973 cu media 10, pentru ca în toamnă să fie admisă la Institutul de Medicină și Farmacie "Gr. T. Popa" Iași, Facultatea de Medicină, unde obține după șase ani diploma de medic, absolvind cu media 9.98.
Cătălina Lupușoru rămâne în amfiteatrul Facultății de Medicină unde, din 1989 până în 1996, studiază constant și obține, astfel, titlul de Doctor în Medicină, specialitatea Farmacologie, cu tema de doctorat "Noi imunomodulatori de sinteză. Cercetarea posibilităţii de identificare a unor imunomodulatori selectivi".
Din anul 1983 până în 1990 a fost medic principal la filiala Iași a Institutului Cantacuzino, desfășurând activitate de cercetare. După anul 1990, vreme de aproape un deceniu, susține activitate didactică și de cercetare, în calitate de șef lucrări, în cadrul UMF Iași, devenind apoi, în aceeași instituție, conferențiar universitar (1999), profesor universitar (din 2002) și, din martie 2007, conducător de doctorat, în specializarea Farmacologie.
Brevet de invenție alături de Sylvia Hoștie!
Deține Brevetul de invenție nr. 91006/22.10.1986, fiind coautor în colectivul condus de dr. Sylvia Hoștie, la Filiala Iași a Institutului Cantacuzino (brevet de inventie pentru imunostimulatorul polibacterian OROSTIM, cu administrare orală). A realizat medicamentul OROSTIM, comercializat de la 1 ianuarie 1993, în România.
De asemenea, este coautor la alte două produse ("Medicamente imunomodulatoare și procedeu de obținere" și "Procedeu de obținere a unui imunomodulator polibacterian (Imunostim) de uz extern (ocular, nazal și auricular)".
Cătălina Lupușoru a realizat studii fundamentale şi cercetări experimentale pentru dezvoltarea unei ramuri de viitor a Farmacologiei în România, și anume Imunofarmacologia, obținând în 1990 un screening original de testare imunofarmacologică a substanţelor active.
De asemenea, a editat, în premieră în România, un tratat de Imunofarmacologie (pe plan mondial sunt de semnalat doar câteva ediţii).
