Dolineaschi: "Prin refuzul de a face pace cu PSD, domnul Țurcanu s-a dezis oficial de alegătorii USL. Preferă în schimb alianța răului cu PDL"
Stiri Botosani Monday, 9 December 2013 Actualitate"Domnul Țurcanu a fost ales sub culorile USL, cu susținerea PSD. Dar după ce s-a văzut pus în funcție a început să-și atace partenerii de alianță. L-am rugat de mai multe ori să nu își bată joc de încrederea pe care și-au pus-o alegătorii în noi atunci când au votat USL. Pactul de neagresiune și colaborare e cea mai recentă încercare a PSD de a aplana tensiunile create de dânsul în USL. Prin refuzul de a face pace cu PSD, domnul Țurcanu s-a dezis oficial de alegătorii USL. Preferă în schimb alianța răului cu PDL", a declarat Dolineaschi.
Acesta a precizat că motivațiile invocate de Florin Țurcanu pentru refuzul de a semna pactul propus de PSD sunt puerile și denotă că interesele de familie și de partid ale liderului liberal sunt mai importante decât menținerea unității USL, pentru buna funcționare a administrației județene.
"Domnul Țurcanu a refuzat unitatea USL din două motive: primul, nu vrea să o susțină pe Renate Weber, actuala europarlamentară PNL din zona Moldovei, pentru că vrea să-l pună pe fratele său în acestă funcție și al doilea, pentru că vrea să se războiască cu PSD la europarlamentare, sperând că astfel partidul său va obține un scor mai bun. Doar interese politice și de familie. Nu-i pasă că oamenii care l-au votat vor avea de suferit din cauza blocajelor pe care le creează în administrația județului și a municipiului Botoșani", a subliniat președintele PSD Botoșani.
Acesta a subliniat că poziția comună pe care a cerut-o liberalilor era de a susține interesele celor 7,4 milioane de români care au votat DA la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu.
"M-a surprins că domnul Țurcanu a spus că nu vrea să semneze Pactul de neagresiune din cauza punctului 2), care se referă la adoptarea de către PSD și PNL a unui mesaj comun care să condamne acuzațiile defăimătoare la adresa României din partea europarlamentarilor PDL în perioada referendumului. Această atitudine a domnului Țurcanu intră în contradicție frontală cu politica națională a PNL", a afirmat Dolineaschi.
Liderul social-democrat a mai spus că PSD își dorește în continuare menținerea USL la nivel județean și național și că va încerca să caute alte căi de a-l determina pe președintele PNL Botoșani să renunțe la această abordare nocivă pentru administrația botoșăneană, inclusiv prin reluarea discuțiilor cu liderii USL de la centru. Anterior, Dolineaschi a precizat că Protocolul USL nu poate funcționa doar în anumite județe, iar în altele nu, ceea ce înseamnă că ruperea alianței la Botoșani ar echivala cu încetarea USL la nivel național.
În privința susținerii candidaturii lui Crin Antonescu la funcția de președinte al României, Dolineaschi a spus că organizația politică PSD Botoșani va încerca să-și respecte angajamentul, dar că atitudine toxică a lui Florin Țurcanu la adresa PSD îndepărtează electoratul acestui partid de persoana președintelui PNL.
COMUNICAT DE PRESA
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Microbuz plin cu români, accident grav în Austria! Răsturnat între copaci după ce șoferul a pierdut controlul volanului
Opt cetățeni români au fost răniți într-un accident rutier produs în Austria, după ce microbuzul în care se aflau a ieșit de pe șosea și s-a prăbușit pe o pantă. ...
S-a tras la sorți programul noului sezon din Superliga. FC Botoșani joacă primul meci în deplasare!
Vineri, 26 iunie, la București a avut loc tragerea la sorți a programului competițional din Superligă, ediția 2026-2027. Echipele care vor evolua în Liga 1 în sezonul 2026/2027 sun...
Prezentul care batjocorește Cultura orașului: Mormântul unui mare muzicolog zace ”vandalizat, cu crucea sfărâmată, abandonat, neîngrijit și în paragină” în Cimitirul Eternitatea din Botoșani!
În luna mai a acestui an, prof. Vania Atudorei, trăitor în Canada, s-a întors în Botoșani, orașul natal, și a vizitat Cimitirul Eternitatea, loc în care își do...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.00 secunde