Dolineaschi: "Ministrul Bănicioiu a alocat 1 milion de euro pentru spitalele botoșănene"
Stiri Botosani Saturday, 5 September 2015 Actualitate"Domnul ministru Bănicioiu continuă tradiția instituită de primul ministru și alți membri ai Guvernului care au făcut ceea ce au promis atunci când au vizitat județul nostru. Așa s-a realizat drumul Botoșani-Suceava în urma vizitei primului ministru Victor Ponta, așa s-au alocat microbuze școlare în urma vizitei ministrului Dezvoltării și iată că acum am primit banii promiși de domnul ministru Bănicioiu în cursul vizitei de anul trecut. Asta înseamnă să facem Guvernare pentru Botoșani, așa cum am promis când am cerut votul botoșănenilor. Ne ținem de cuvânt", a declarat Dolineaschi.
Potrivit Ordinului semnat de ministrul Săntății, Spitalul Județean Mavromati va avea la dispoziție circa 500.000 euro pentru achiziția de echipamente medicale pentru dotarea sălilor de operații și a laboratoarelor de analize.
Totodată Spitalul Municipiului Dorohoi va primi 1,9 milioane lei pentru cumpărarea unui computer tomograf de ultimă generație.
Deputatul PSD a arătat că decizia ministrului Bănicioiu se înscrie într-un șir de măsuri importante luate de Guvernul Ponta pentru sistemul de sănătate din județul Botoșani.
"Aș vrea să reamintesc că acest Guvern a mai făcut în câteva rânduri dovada că acordă o atenție specială sistemului de sănătate din județul nostru. Reamintesc redeschiderea Spitalului din Darabani, închis în timpul guvernării PDL, dar și plata a 7 milioane de lei pentru achitarea datoriilor acumulate de Spitalul Mavromati în timpul guvernării anterioare. Prin urmare, am reparat ce s-a stricat în timpul regimului PDL, iar astăzi facem chiar un pas în față, în sensul creșterii calității actului medical în spitalele botoșănene", a precizat Dolineaschi.
Comunicat de presa
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport
Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...
Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane
Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...
Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!
Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.12 secunde