Dolarul american se va aprecia masiv in 2016: Romanii vor avea parte de scumpiri la pompa si la haine

Dolarul american ar putea ajunge la 4,5 lei/unitate in prima jumatate a acestui an, antrenand cresterea preturilor combustibililor si ale electrocasnicelor importate in dolari din Asia, potrivit unei analize realizate de specialistii Tradeville.

  In lumea financiara, bursa de la Bucuresti va ramane corelata cu bursele externe pentru care perspectivele nu sunt cele mai optimiste si, in acest context, succesul investitiilor va depinde tot mai mult de expertiza si competenta profesionistilor din domeniu.

La nivel global, in 2016, dolarul american va continua sa se aprecieze atat in fata valutelor majore, cat si a celor emergente si de frontiera, pe fondul revenirii economiei americane si a majorarii dobanzilor de catre Rezerva Federala, in contrast major mai ales cu economia chineza, care continua sa alunece.

Atata timp cat cursul EUR/RON ramane stabil, in linia a ceea ce am vazut dupa 2009, o depreciere posibila a cursului EUR/USD s-ar traduce printr-o apreciere a USD in fata leului romanesc. Cursul USD/RON ar putea ajunge astfel, la 4,50 in prima jumatate a acestui an, se arata in analiza Tradeville remisa Ziare.com.

"Cu exceptia unor episoade punctuale de volatilitate, pretul petrolului va ramane in 2016 la niveluri exceptional de mici, dupa ce a atins recent cel mai scazut nivel din peste o decada, apropiindu-se de 30 dolari pe baril, pe fondul unor fundamente la nivel global in continuare sumbre, cu un exces urias de productie si cerere care ramane mediocra.

De altfel, toate marfurile industriale evolueaza prost pentru ca lumea emergenta, cel mai important cumparator in ansamblu, se confrunta cu conditii economice si financiare tot mai adverse. Pana cand economiile emergente, in special China, nu isi revin cu adevarat, este putin probabil sa asistam la o crestere notabila si de durata a cotatiilor marfurilor industriale", arata sursa citata.

Ce inseamna aprecierea dolarului pentru romani

Pentru consumatorul roman, totusi, preturi mici ale combustibililor nu sunt chiar o veste buna in sine, cata vreme dolarul american in care sunt denominate importurile acestora va continua sa se aprecieze.

In paralel, in lumea financiara, evolutia buna a Romaniei la nivel macro ar trebui sa ajute Bursa de Valori Bucuresti (BVB), inclusiv pe segmentul bunurilor de consum. Totusi, in opinia analistilor Tradeville, BVB nu se poate decupla semnificativ de factorii externi, deci trendul major ar trebui sa fie cel impus de pietele din UE si SUA, unde perspectivele nu sunt cele mai bune.

Ce se intampla cu bancile

In ceea ce priveste sectorul bancar (si, in mod indirect, cel imobiliar) estimarile Tradeville erau pozitive acum cateva luni dar, odata cu votarea legii privind darea in plata a bunurilor imobile, exista un risc important asociat cu acest act normativ.

"Din fericire, ea nu a fost promulgata in forma propusa, dar poate crea probleme chiar si fara prevederea ce permitea aplicarea ei la contractele deja in derulare. Astfel, deoarece costul creditului va creste pentru persoanele fizice ce garanteaza cu imobile, atat profiturile in sectorul bancar, dar si preturile si ritmul de dezvoltare in sectorul imobiliar vor scadea fata de estimarile curente.

Acest lucru poate fi pozitiv la nivelul macro-stabilitatii, insa pe termen scurt el va influenta negativ valoarea de piata a companiilor afectate", arata sursa citata.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Directivă în PSD – Fără Ponta: ”Ambiția lui ne-a ruinat”!

astăzi, 20:33

Nici un lider nu ar mai dori și susține reîntoarcerea lui Victor Ponta în PSD. Fostul premier și președinte al partidului este văzut de liderii de la centru și din jud...

O nouă rasă de pisici va fi prezentată în premieră, în România - Plus o competiție unică între două generații de campioni! (Foto)

astăzi, 19:26

Pisici de rasă din toată Europa, superstaruri născute în România și o competiție unică între două generații de campioni – toate acestea la Sala Palatului din Bucur...

ITM Botoșani: Informații pentru prestatorii de servicii - Reges Online!

astăzi, 18:50

Angajatorii, persoane fizice sau juridice de drept privat, precum și misiunile diplomatice, oficiile consulare ale altor state în România, respectiv, după caz, reprezentanţele organiza...