Doina Federovici, in top 3 al celor mai activi senatori
Stiri Botosani Tuesday, 26 November 2013 ActualitateAnaliza radiografiază activitatea tuturor senatorilor din actuala legislatură până la începutul lunii noiembrie.
Liberalul Ştefan Tomoiagă este senatorul care a depus cele mai multe iniţiative în această legislatură, care a început la finele anului trecut. Ceea ce înseamnă că liberalul, ales în Călăraşi, a înaintat circa patru propuneri legislative pe lună.
Pe locul doi se plasează social-democratul Octavian Bumbu, care se află doar la o lungime distanţă. În legislatura actuală, Bumbu a semnat 37 de propuneri legislative.
Bumbu, ales senator în judeţul Neamţ, are propuneri privind circulaţia pe drumurile publice, regimul deşeurilor, pescuitul şi acvacultura, Codul Fiscal, publicitatea şi chiar tranzacţiile bursiere.
A treia poziţie în topul senatorilor cu cele mai multe iniţiative legislative este ocupat de DOINA FEDEROVICI, tot de la PSD.
Botoşăneanca Federovici şi-a pus semnătura pe 28 propuneri legislative, multe referindu-se la domeniul educaţiei, dar şi la activitatea parcurilor industriale, la transportul rutier de produse agricole sau la autorizarea lucrărilor de construcţii.
Democrat-liberalul Valeriu Todiraşcu vine pe a patra poziţie. Senatorul PDL are la activ, până acum, 22 de iniţiative, iar ele privesc libera circulaţia a românilor în străinătate, sectorul educaţiei, procedura insolvenţei, dar şi altele care vizează domeniul economic, medical, juridic, etc.
Mai mult, din cele 22 de iniţiative, 9 sunt semnate doar de Todiraşcu, el fiind unic iniţiator al acestora. A cincea poziţie este ocupată de un senator PSD. Doina Silistru, născută în Iaşi, dar aleasă în Colegiul 1 din Vaslui, a susţinut 21 de iniţiative legislative.
Salarizarea, fondul locativ, egalitatea dintre femei şi bărbaţi, funcţionarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Îmbunătăţiri Funciare I.N.C.D.I.F.- ISPIF Bucureşti au fost câteva din domeniile abordate de senatoarea social-democrată.
În total, în topul celor mai harnici 20 de senatori, se află 11 senatori de la PSD, 7 de la PNL şi 2 de la PDL. Nici un membru de la PPDD, PC sau UDMR nu se află în acest clasament.
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
La mulți ani! Militarii din Botoșani au marcat Ziua Artileriei Terestre! - FOTO
Pe 10 noiembrie se împlinesc 183 de ani de la înființarea primei baterii de artilerie din Țara Românească, prilej de sărbătoare și pentru Batalionul 335 Artilerie „Alexan...
Un român este pentru a patra oară patronul celui mai bun restaurant italienesc din Marea Britanie!
"Unul dintre secretele mele este cuptorul de pizza adus direct de la Napoli și construit în stil tradițional, exact cum se face în sudul Italiei. Însă lumea apreciază foarte...
Botoșănenii au la dispoziție automate pentru achiziția tichetelor de călătorie pentru transportul public! UNDE sunt amplasate
Începând de marți, 10 noiembrie 2026, botoșănenii au la dispoziție mecanisme moderne și rapide pentru achiziționarea unui bilet de călătorie pentru mijloacele de transport în...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.85 secunde