Doi terorişti, prinşi în România: Ei pregăteau un atentat în timpul Sărbătorilor

Doi bărbaţi suspectaţi că sunt afiliaţi organizaţiei teroriste Al Qaeda au fost prinşi de Serviciul Român de Informaţii şi expulzaţi din România. Ei pregăteau un atentat în perioada Sărbătorilor. 
 
Cei doi cetăţeni străni pregăteau acţiuni teroriste, în timpul Sărbătorilor, potrivit purtătorului de cuvânt SRI, Sorin Sava. "Ei urmau să asigure suport pentru toată acţiunea, cu atât mai mult cu cât unul dintre ei deţine informaţii avansate în confecţionarea unor dispozitive explozibile", a declarat acesta la RomâniaTV.
 
Ei sunt din Orientul Mijlociu şi se află de ceva vreme în atenţia Serviciului Român de Informaţii. Au fost reţinuţi şi vor fi îndepărtaţi din România, urmare a unei operaţiuni SRI.
 
"Curtea de Apel Bucureşti a declarat indezirabili doi cetăţeni străini pentru o perioadă de 15 ani. SRI în cooperare cu instituţiile din Sistemul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului (SNPCT) a întreprins măsuri complexe de documentare a unor activităţi pregătitoare pentru comiterea de acţiuni teroriste pe teritoriul României în perioada Sărbătorilor de iarnă de către o structură extremistă afiliată Al-Qaida", a spus Sorin Sava.
 
"S-a stabilit că aceştia asigurau suport pentru desfăşurarea întregii operaţiuni şi erau consideraţi puncte de sprijin aflate sub coordonare externă. S-au obţinut informaţii pentru faptul că aceştia încercau să coopteze persoane cunoscute ca susţinători ai structurii jihadiste, care să acţioneze împreună cu punctele de sprijin din România", a adăugat Sava.
 
La propunerea SRI, aceştia se află în momentul de faţă reţinuţi şi luaţi în custodie publică în vederea îndepărtării de pe teritoriul naţional.
 
Un raport recent privind impactul terorismului în lume consideră, însă, România ca fiind una dintre cele mai ferite ţări de ameninţările teroriste de pe planetă. România, împreună cu alte 31 de ţări, sunt locuri în care nu au avut loc ameninţări teroriste în 2011.
 
Din cele 158 de ţări, România a fost una din cele 31 care nu au prezentat niciun risc terorist între 2002 şi 2011 şi unde ameninţarea este percepută ca fiind foarte scăzută.
 
Ţările cu risc cel mai mare sunt Pakistanul, India şi Afganistanul, care deţin 12%, 11% şi 10% din incidentele înregistrate la nivel global în perioada 2002-2009. Thailanda, cu 5%, dar şi Filipine şi Rusia, cu 4% fiecare,  sunt, de asemenea, printre ţările cu risc ridicat.
 
La începutul lunii octombrie, Şeicul Omar Bakri, unul dintre liderii militanţi islamişti, declara că România, alături de Bulgaria, este o ţintă legitimă, argumentul fiind acela că cele două state participă cu trupe la războiul din Afganistan.
 
"Dar din cauza trupelor sale din Afganistan şi Irak şi din cauza colaborării sale militare cu Israelul, Bulgaria devine şi o ţintă legitimă. Noi credem că putem face atentate în inima Bulgariei. Putem să facem acest lucru şi în România şi în alte state. Asta depinde de tactica şi de strategia concretă", a mai spus şeicul Omar Bakri.
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Definitivat 2025: La Botoșani sunt înscriși 160 de candidați, la 27 de discipline!

astăzi, 11:32

La nivelul județului Botoșani, proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2025, se va desfășura marți, 8 iulie 2025, în&n...

Șase comunități din Botoșani își caută un nou paroh, vezi care sunt!

astăzi, 11:00

Preoţii din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor au la dispoziţie 8 parohii în care pot solicita transferul. Din totalul de parohii vacante, 2 sunt situate în judeţul Iaşi, celelalte fiind s...

Spirit de echipă, determinare și multă muncă: Sportivii botoșăneni continuă să ne facă mândri! (Foto)

astăzi, 10:34

Turneul Internațional de Badminton "Vara Chișinău 2025", a avut loc în perioada 03–06 iulie 2025, în orașul Chișinău, Republica Moldova. LOCUL 1 la Turneul de Vara...