Doi locatari ai unei garsoniere din Botoșani, la un pas de tragedie din cauza unei candele care a incendiat mobila!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență recomandă cetățenilor să nu așeze candelele aprinse lângă perdele, haine sau alte obiecte care pot lua foc uşor. În urmă cu puțin timp, din această cauză, într-o garsonieră situată la parterul unui bloc de pe strada Adrian Adamiu din municipiul Botoșani s-a produs un incendiu. Vecinii au observant că iese fum pe geamul de la bucătărie și au chemat pompierii.

La caz au ajuns în cel mai scurt timp un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar unul aparținând Serviciului Județean de Ambulanță. Aceștia au găsit în locuință două persoane, un bărbat și o femeie de 55 respectiv 56 de ani, conștienți. Cei doi au fost ajutați de pompieri să iasă din casă la timp și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. De asemenea, s-a constat faptul că în interiorul locuinței era mult fum, degajat ca urmare a arderii incomplete a unor materiale texile și a unui blat de bucătărie din lemn.

 

Pompierii au acționat pentru evacuarea fumului. 

 Pentru înlăturarea pericolului de incendiu, ISU Botoșani  mai recomandă supravegherea  candelelor sau a lumânărilor aprinse și  stingerea lor înainte de a adormi sau de a părăsi locuința.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență fiipregatit.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

astăzi, 19:52

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

astăzi, 19:45

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...

Susținem performanța: Botoșăneanca Anamaria a obținut locul V la nivel european la Campionatul de Box din Turcia! (Foto)

astăzi, 19:24

Anamaria Breșug, o adolescentă de 14 ani din județul Botoșani, a ajuns, prin sprijinul comunității, în Turcia la Campionatul European de Box U15. Adolescenta a obținut locul V la nivel...