Doi directori subordonaţi Consiliului Judeţean, aflaţi în "monitorizarea activităţii"

Dacă analiza activităţii a doi directori de instituţii aflate în subordinea Consiliului Judeţean va indica lipsă de performanţă, atunci se ia în calcul schimbarea lor.

Cel puţin aşa declară Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean, cu referire la managerul Nova Apaserv, Gabriel Cârlan şi la directorul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, Sorin Clim. Potrivit şefului CJ, în prezent se derulează o analiză a activităţii celor doi, fiecare cu specificul ei, cu nota că în cazul operatorului de apă, decizia se va lua de către Consiliul de Administraţie, respectiv Adunarea Generală a Acţionarilor.

"Deocamdată trimitem şi noi un reprezentant al Consiliului Judeţean, în persoana domnului Iulian Micu, directorul de la Servicii Publice", adaugă Costică Macaleţi. Potrivit oficialului, analiza se referă şi la numărul de posturi din operatorul de apă ocupate de pensionari şi de persoane care nu au nicio legătură cu domeniul, dar care beneficiază de salarii bune.

Cât despre prevederea din contractul de mandat a lui Gabriel Cârlan, care arată că demiterea din funcţie din motive neimputabile lui atrage plata a 24 de salarii compensatorii, preşedintele CJ susţine că în niciunul din cazuri nu va exista demitere din motive neimputabile directorilor.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

astăzi, 19:42

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

astăzi, 18:11

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

astăzi, 17:49

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...