Doi dintre elevii răniți în atacul din Austria sunt români, unul e în stare critică!

Bilanţul celor care şi-au pierdut viaţa în urma celui mai grav atac armat din istoria Austriei a ajuns la 11.

Austria este zguduită de unul dintre cele mai grave atacuri armate din istoria sa recentă, petrecut marți dimineață într-un liceu din Graz, în urma căruia 11 persoane și-au pierdut viața, iar alte zeci au fost rănite. Printre victime se află și doi cetățeni români, potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE) de la București.

Atacul a avut loc în jurul orei 10:00 (ora locală), în incinta liceului BORG Dreierschützengasse, unde un fost elev de 21 de ani a intrat înarmat cu o pușcă și un pistol, deschizând focul asupra elevilor și cadrelor didactice. Bilanțul provizoriu indică 11 morți – majoritatea adolescenți – și numeroși răniți, unii în stare gravă.

 

Doi români răniți în atac

MAE a confirmat că doi cetățeni români se numără printre persoanele rănite în urma atacului. Familiile acestora au fost deja informate de autoritățile române, iar Ambasada României la Viena este pregătită să ofere sprijin consular, în cazul în care va fi solicitat.

„Ambasada României la Viena s-a autosesizat și a întreprins demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a obține informații oficiale privind posibila implicare a unor cetățeni români. Autoritățile austriece au confirmat că printre persoanele rănite se află doi cetățeni români”, se arată în comunicatul MAE.

Diplomația română precizează că, în acest moment, se află în contact permanent cu autoritățile austriece, care acordă prioritate tratării victimelor și anchetei penale.

Potrivit unor surse din comunitatea românilor penticostali din Graz, un român de 16 ani a fost atins de mai mult gloanțe, fiind supus între timp unei intervenții chirurgicale. Unul dintre gloanțe l-a nimerit în cap.

Un atac fără precedent

Atacatorul, identificat drept un tânăr de 21 de ani, fost elev al instituției, s-a sinucis la scurt timp după ce a deschis focul. Nu avea antecedente penale, însă autoritățile investighează un posibil istoric de marginalizare sau tulburări psihice. În urma perchezițiilor, s-au găsit arme suplimentare și un mesaj video adresat mamei sale.

Reacțiile oficiale nu au întârziat. Cancelarul federal austriac a declarat trei zile de doliu național, iar la nivelul instituțiilor de învățământ din toată țara a fost ținut un moment de reculegere în memoria victimelor, potrivit stiripesurse.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sebastian Mailat pleacă de la Botoșani. Câți bani așteaptă Valeriu Iftime!

Monday, 29 June 2026

Sebastian Mailat (28 de ani) este din nou în centrul atenției pe piața transferurilor, după un sezon foarte bun în Superligă, în tricoul celor de la FC Botoșani. Atacantul a ...

Minorele dispărute din centrul în care erau instituționalizate au fost găsite!

Monday, 29 June 2026

Cele două minore, dispărute în urmă cu câteva zile, din centrul în care erau instituționalizate, au fost identificate de polițiștii botoșăneni în localitatea Cătămăr...

Incendiu de proporții într-o comună din Botoșani din cauza caniculei: Intervenția a durat peste trei ore!

Monday, 29 June 2026

Un incendiu s-a produs, în această după-amiază,  într-o gospodărie din localitatea Smârdan, comuna Suharău, unde un depozit de furaje a fost cuprins de flăcări. Propri...