Doi candidați pentru postul de manager la Teatrul Mihai Eminescu

Doi candidați s-au înscris până acum la concursul organizat în vederea ocupării postului de manager la Teatru Mihai Eminescu.

Este vorba despre Traian Apetrei, cel care a ocupat și până acum această funcție și Lucian Băleanu, profesor de română la Colegiul Național "A.T. Laurian", dar şi secretar literar al Teatrului "Mihai Eminescu" Botoşani. Termenul de depunere a candidaturilor este până astăzi, la ora 16.00.

Concursul va avea loc în luna aprilie, pe data de 7 aprilie urmând a fi anunțat rezultatul.

Un prim concurs pentru ocuparea acestui post a fost organizat și la începutul anului, dar singurul candidat înscris, Traian Apetrei, nu a reușit să obțină notă de trecere la evaluarea proiectului de management.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Burse sociale 2026-2027, Mihai Dimian: „Trebuie să stabilim suma totală pe care o alocăm într-un an unui elev și cum o distribuim”

Thursday, 27 August 2026

Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, a vorbit despre bursele sociale din anul școlar 2026-2027 și a spus că prima dată „trebuie să stabilim suma totală pe care o alocăm &ic...

Circulația pe noul tronson de autostrada între Adjud și Bacău de pe A7 se deschide luni!

Thursday, 27 August 2026

Luni, 31 august, de la ora 16:00, se va putea circula pe cei 47,10 kilometri noi de autostradă între Adjud şi Bacău Sud, a anunţat, joi, directorul general al Companiei Naţionale de Adminis...

Ambulanță implicată într-un accident în județul vecin, pacienta din autosanitară și asistenta transportate la spital!

Thursday, 27 August 2026

Un accident rutier cu victime a avut loc, joi după-amiază, la Ipotești, în județul Suceava. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava cu o autos...