Doi botoșăneni beți la volan opriți de polițiștii ieșeni, unul avea permisul anulat, celălalt a fost prins făcând o greșeală gravă!

Inconștiența șoferilor nu mai are limite, iar atunci când urcă la volan sub influența băuturilor alcoolice aceștia devin adevărate pericole pentru participanții la trafic.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 35 de ani, din județul Botoșani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

„Din investigațiile efectuate până în prezent, a rezultat că acesta ar fi condus autoturismul pe DN28, în comuna Lețcani, având permisul de conducere anulat și fiind sub influența alcoolului. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, cu propuneri legale”, a declarat Adina Ciobanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

 

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Iași au oprit, pentru control, un autoturism care se deplasa pe bulevardul Tudor Vladimirescu din municipiul Iași și care a efectuat virajul la stânga, încălcând marcajul longitudinal dublu continuu. La volan a fost identificat un bărbat de 42 de ani din județul Botoșani. Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Comunicat de presa lansare proiect

astăzi, 21:25

  PISCICOLA STĂUCENI S.R.L, în calitate de beneficiar , derulează incepand cu data de 18.08.2026 proiectul „INVESTIȚII ÎN FERMA PISCICOLA STĂUCENI SRL” – CO...

Vom avea mai puțini parlamentari? Camera Deputaților face primul pas!

astăzi, 20:07

Reducerea numărului de parlamentari intră într-o nouă etapă în Camera Deputaților. Biroul permanent a decis miercuri constituirea unui grup de lucru care va analiza proiectele legisla...

Credincioșii din Botoșani se vor ruga și în acest an la Monumentul Sfintei Cruci!

astăzi, 19:05

În fiecare an, pe 14 septembrie, creștinii din toate cartierele orașului Botoșani se adună, la vremea Vecerniei, la Monumentul Sfintei Cruci din Calea Națională, la Bazar. Luni, 14 sept...