Doar secretarele şi şoferii vor mai răspunde pentru conflict de interese
Stiri Botosani Thursday, 12 December 2013 ActualitateÎn Codul Penal în vigoare, conflictul de interese este definit (art. 253 indice 1) drept "fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv".
Tot la conflict de interese intră funcţionarul public şi dacă folosul material vizează "o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură". De asemenea, potrivit Codului Penal în vigoare, conflictul de interese se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi cu interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică un anumit timp. Ce a făcut Comisia juridică a Camerei, iar plenul a aprobat? Păi trei lucruri.
În primul şi primul rând, au avut grijă să-i scape pe toţi funcţionarii publici (inclusiv primari, şefi de consilii judeţene, consilieri locali şi judeţeni) de eventuale conflicte de interese. Cum? Pur şi simplu nu li se vor mai aplica prevederile Codului Penal. Mai precis, în loc să fie definit conflictul de interese în relaţie cu funcţionarul public ("fapta funcţionarului public care…"), el va fi definit doar cu persoanele care au contract de muncă şi o fişă a postului semnată cu instituţia publică. Or, primarii, şefii de CJ, consilierii locali şi judeţeni sunt aleşi, nu angajaţi ai primăriei ori ai consiliului local sau judeţean. Evident că, în noua formulare, nici senatorii şi nici deputaţii nu vor mai putea fi cercetaţi pentru conflict de interese chiar dacă îşi vor angaja la birourile parlamentare toate rudele.
Apoi, pentru a nu fi acuzaţi, probabil, că nu se gândesc şi la puţinele categorii care ar mai putea fi acuzate de conflict de interese, deputaţii au operat a doua modificare la articolul 253 indice 1: nu mai e conflict de interese decât dacă folosul material este pentru sine, soţ, rudă sau afin până la gradul II. În celelalte cazuri, liber la decizii.
În fine, a treia modificare a afectat şi mai mult regimul conflictului de interese: au micşorat pedeapsa (la închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă) şi au decis ca interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică să se refere strict la "funcţia publică de care s-a folosit la săvârşirea faptei". Deci, dacă schimbă funcţia, persoana care s-a aflat în conflict de interes nu mai are nici o problemă. Tot pentru îndulcirea pedepsei, deputaţii au mai stabilit ca interdicţia să fie de maximum 3 ani şi să se calculeze "începând cu data săvârşirii faptei". Cu alte cuvinte, când în sfârşit s-ar termina procesul (cu toate fazele sale), s-ar constata că s-a scurs de mult perioada de 3 ani.
Ce spun DNA şi experţii independenţi
"Prin noua formă a articolului privind conflictul de interese scapă parlamentarii, dar nu numai ei. Scapă toţi funcţionarii publici, toată lumea care nu are contract de muncă. Mai rămân secretarele şi şoferii", a declarat, pentru România liberă, Laura Ştefan, expert anticorupţie. "Scapă parlamentarii, miniştrii, toţi funcţionarii publici. Trebuie să se ştie că toţi aleşii din România nu au contract de muncă. Ei au obţinut acel job pentru că au fost aleşi, nu sunt angajaţi", ne-a explicat şi Adrian Moraru, director adjunct al Institutului pentru Politici Publice. Potrivit acestuia, de conflict de interese scapă inclusiv poliţiştii, vameşii, funcţionarii din direcţiile de mediu, ape, etc.
La rândul său, Direcţia Naţională Anticorupţie a atras atenţia că prin restrângerea nejustificată a aplicabilităţii conflictului de interese, aleşii locali vor putea acorda propriilor rude contracte finanţate din bani publici sau din fonduri europene, mai scrie sursa citata.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Botoșăneni sancționați pentru continuarea propagandei electorale!
Cei peste 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră s-au asigurat că materialele necesare votării au ajuns în siguranță la secțiile de votare și au încep...
13 candidați: România își alege al cincilea președinte de după 1989!
România își alege cel de-al cincilea președinte de după 1989, după Ion Iliescu (trei mandate), Emil Constantinescu, Traian Băsescu (două mandate) și Klaus Iohannis (două mandate). ...
Pedepsit să muncească la Muzeul din Botoșani după ce a fost condamnat pentru deținere de droguri de mare risc!
Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Costel Vlăduț I. la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propr...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.17 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici