Doar două din șapte exploatații afectate de PPA au fost despăgubite

Doar două din șapte exploatații afectate de PPA au fost despăgubite

Doar doi dintre cei șapte proprietari de exploatații afectate de pestă porcină africană (PPA) au fost despăgubiți, la nivelul județului Botoșani, se arată într-un comunicat al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA). Instituția atrage atenția asupra necesității respectării prevederilor legale de către crescătorii de animale.

Potrivit sursei citate, în cursul acestui an, au evoluat șapte focare PPA, în rândul suinelor domestice. Dintre acestea, cinci au fost stinse, iar două, localizate în comuna Corni și orașul Flămânzi, sunt active.

„Dintre cele 6 focare cu proprietari cunoscuți, au fost acordate despăgubiri la 2 exploatații, care au respectat în totalitate legislația impusă de H.G. nr. 1214/2009. La 4 exploatații nu se acordă despăgubiri, deoarece toate au fost sancționate contravențional cu avertisment ori amendă, pentru neanunțarea în termen legal a medicului veterinar concesionar despre mișcările de porcine din cadrul gospodăriilor proprii, lipsa de crotaliere, nepăstrarea cadavrelor”, se arată în comunicatul DSVSA Botoșani.

Reprezentanții Direcției reiterează că, pentru a nu decădea din dreptul de a fi despăgubiți, proprietarii de porcine trebuie să respecte următoarele reguli:

- să anunțe în maxim 48 ore medicul veterinar despre orice caz de îmbolnăvire sau moarte înregistrat, cu reținerea cadavrelor;

- să crotalieze în maximum 60 zile tineretul porcin din prașilă proprie;

- la orice sacrificare pentru consum propriu, să anunțe medicul veterinar, să predea crotalia auriculara și să semneze formularul de eveniment.

 

Spune-ne opinia ta