Distracție la Cornișa plătită scump de doi botoșăneni!

Amenzi usturătoare aplicate de polițiștii locali după ce doi tineri au fost surprinși cu mașinile în zona de agrement Cornișa.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe Drumurile Publice au acționat în incinta zonei de agrement Cornișa, pentru identificarea situațiilor în care cetățenii nu respectă prevederile Regulamentului de organizare a circulaţiei rutiere în municipiul Botoşani privind circulația pe drumurile publice.

Astfel miercuri, în jurul orei 21.00, a fost surprins un conducător auto care, pentru divertisment, efectua drifturi. Polițiștii locali au procedat la identificarea șoferului. Astfel, în cazul lui F.A.M., în vârstă de 21 de ani, a fost dispusă sancționarea contravențională cu amendă în cuantum de 800 lei.

 

”Conform actului normativ constituie contravenție folosirea autovehiculelor cu turarea motoarelor acestora şi efectuarea de manevre prin derapaje, întoarceri bruşte pe loc, accelerări sau frânări bruşte, executate pe domeniul public intravilan al municipiului Botoşani, efectuate  în scop de divertisment fără avizul Comisiei de Ordine Publică, respectiv Poliţia Municipiului Botoşani”, potrivit reprezentanților Poliției Locale Botoșani.

De asemenea, în aceeași zonă a fost identificat și P.A., în vârstă de 20 de ani, care a circulat cu autovehiculul pe un sector de drum pe care accesul este interzis. Ca urmare a celor constatate, polițiștii locali au dispus sancționarea acestuia cu amendă în cuantum de 290 lei și două puncte penalizare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...