Disponibilizările din MAI, respinse de deputaţii din Comisia de Apărare
Stiri Botosani Wednesday, 13 April 2011 ActualitateRaportul preliminar de respingere a legii a fost adoptat cu 12 voturi "pentru", 4 împotrivă şi 2 abţineri. După vot, Costică Canacheu, preşedintele Comisiei de Apărare din Cameră a acuzat lipsa de mobilizare a deputaţilor Puterii.
"În şedinţa Comisiei de astăzi (n.r.-miercuri) membrii partidelor din Opoziţie din Comisie s-au mobilizat. (...) Au votat dânşii în majoritate un raport de respingere, un raport preliminar de respingere a proiectului de lege pentru că vom avea o întâlnire cu Comisia pentru Administraţie şi vom decide atunci ce fel de raport vom avea. Interesul majorităţii guvernamentale este ca proiectul de lege să ajungă în plen, noi ne dorim cu raport de adoptare, dar şi dacă ajunge cu raport de respingere în plen, asta e pentru că nu o să ascund faptul că noi nu am reuşit să ne mobilizăm la această şedinţă de comisie, dar până la urmă nu este o pierdere a războiului, ci a unei bătălii", a declarat la finalul şedinţei Costică Canacheu, preşedintele Comisiei de Apărare.
Plenul Senatului a respins în data de 4 aprilie, proiectul de lege privind disponibilizările din MAI, reprezentanţii puterii nereuşind să strângă cele 69 de voturi. Pentru acest act normativ, forul decizional este Camera Deputaţilor.
NewsIn
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Nicușor Dan a anunțat numele noului premier desemnat!
Președintele Nicușor Dan a desemnat oficial noul candidat pentru funcția de prim-ministru al României. "Luca Niculescu este propunerea mea pentru prim-ministru", a declarat...
Milk Shake Integrity: gama profesionala care reda viata parului deteriorat
Un par frumos nu inseamna doar o culoare spectaculoasa sau o coafura impecabila. Adevarata frumusete incepe cu un fir de par sanatos, puternic si bine hidratat. Din pacate, vopsirea frecventa, decolor...
Cum susții imunitatea la schimbarea de sezon: alimentație, somn și micronutrienți
De ce ne simțim mai vulnerabili la trecerea dintre anotimpuri? Schimbarea de sezon coincide cu modificări de mediu și de rutină care pot influența expunerea la infecții și starea generală: ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.58 secunde