Directorul tehnic al Modern Calor caută bani pentru noi investiţii în termoficare
Stiri Botosani Friday, 12 September 2014 ActualitateAstfel, se dorește includerea în proiectul de investiție finanțat prin Programul Operațional Sectorial – Mediu, etapa a ll-a, a unor obiective ce presupun racordarea de noi mari consumatori, alții decât cei deja prinși în documentația inițială.
“Tratez această misiune cu maximă seriozitate și deja am avut întâlniri cu toți factorii responsabili la nivel național și european în gestionarea fondurilor alocate prin POS – Mediu, etapa a ll-a. Am purtat discuții cu cei de la Autoritatea de Management și firma de consultanta, precum și cu reprezentantul partenerului Comisiei Europene în privința asigurării asistenței tehnice pentru pregătirea proiectelor ce urmează a fi cofinanțate de UE – JASPERS. Unul dintre scopurile principale urmărite prin aceste proiecte este eficiența economică, ori noi chiar asta vrem, drept pentru care am obținut tot sprijinul necesar pentru a ne atinge obiectivul propus. Botoșaniul, prin cea ce a făcut până acum, pot spune că are o poziție favorizată. Noi putem beneficia suplimentar de un plus de 2,3 milioane de euro pentru racordarea directă de mari consumatori. Este o mare oportunitate. Pentru a o fructifica, avem însă nevoie și de sprijinul factorului de decizie politico-administrativ local și nu numai, a declarat Ioan Diaconu.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
O femeie din Botoșani a sunat la 112 să anunțe că tatăl ei a plecat din spital și este de negăsit!
Vineri, 9 octombrie 2026, în jurul orei 11:04, o femeie din Dângeni a sunat la 112 să anunțe că tatăl ei este de negăsit. Dumitru Iurea a plecat voluntar de la UPU Botoșani și nu...
Guvernul a aprobat peste șapte milioane de lei pentru școlile cu WC în curte, inclusiv din Botoșani!
Guvernul a aprobat repartizarea sumei de 7,849 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de amenajare și modernizare a grupurilor sanitare și asigurarea cu utilități a acestora în 97 de...
Turneul Național ”Moroșenii vă colindă” ajunge la Botoșani!
Casa de Cultura a Sindicatelor Botoșani va găzdui un spectacol de colinde și cântece tradiționale, eveniment care reunește artiști cunoscuți și iubiți de public, dar mai ales recunoscuÈ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.32 secunde