Directorul Serviciului Public Local de Asistenţă Socială Botoşani (SPLAS), Dorin Burlacu, scapă de Comisia de Disciplină.
După ce, la sfârşitul anului trecut, viceprimarul Marius Buliga i-a cerut public să îşi dea demisia, acuzându-l că nu a gestionat conform atribuţiilor distribuţia alimentelor de la Uniunea Europeană, beneficiarii fiind ţinuţi ore în şir la rând, şefii din Primărie anunţând că va fi anchetat de Comsia de Dsicplină, se pare că această cercetare disciplinară nu va mai avea loc.
Viceprimarul Cosmin Andrei susţine că directorul SPLAS a înţeles ce are de făcut, iar distribuţia alimentelor se face fără probleme.
“Domnul director a fost receptiv la sugestiile pe care i le-am transmis astfel încât distribuţia alimentelor să fie făcută în condiţii satisfăcătoare pentru cei care au stat multe ore la coadă. Din punctul meu de vedere, nu se impune acum o anchetă a Comisiei de disciplină", a specficat viceprimarul Cosmin Andrei.
Municipalitatea a luat şi o serie de măsuri pentru ca botoşănenii care trebuie să primească alimentele de la UE să nu mai stea la rând.
“Livrarea alimentelor se face în condiţii foarte bune. Nu am mai observat coadă la Incubatorul de Afaceri, acolo unde se face distribuţia produselor. Am dublat numărul persoanelor care instrumentează documentele pentru cetăţenii care primesc aceste alimente astfel încât să înjumătăţim timpul de aşteptare. Am luat decizia împărţirii a aproximativ 500 de bonuri pentru fiecare zi lucrătoare în care se distribuie aceste alimente, bonuri care au trecute ziua şi ora la care cetăţenii pot veni, pentru a nu mai sta la rând", a mai spus viceprimarul.
Directorul SPLAS Botoşani scapă de cercetarea disciplinară!
Claudia Luca Monday, 5 January 2015 ActualitateSpune-ne opinia ta

0748.883.507
Botosani, Botosani
stiri@botosani.ro
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.95 secunde