Directorul Institutului Francez din Iaşi, în vizită la prefect

Prefectul Costică Macaleţi, l-a avut astăzi oaspete pe Alain Ramette, directorul Institutului Francez din Iaşi. Cu această ocazie oficialul a anunţat intenţia Excelenţei Sale Philippe Gustin, Ambasadorului Franţei la Bucureşti, de a efectua o vizită în Botoşani la finalul lunii iunie.

Directorul institutului s-a arătat deosebit de impresionat de municipiul Botoşani, apreciindu-l a fi mai frumos decât Iaşiul.

Musafirul a detaliat şi o discuţie pe care avut-o, tot astăzi, cu reprezentanţii Colegiului Naţional A.T.Laurian, în cadrul acesteia arătându-se de acord cu posibilitatea elevilor botoşăneni de a da examenul pentru D.E.L.F sau D.A.L.F. (diplome de atestare a cunoaşterii limbii franceze recunoscute pe plan internaţional) la sediul colegiului botoşănean. Astfel, aspiranţii la cele două atestate nu vor mai trebui să meargă în Iaşi pentru a susţine testarea.

Ne face o deosebită onoare să primim la Botoşani vizita Excelenţei Sale, domnul Ambasador al Franţei şi aceasta pentru că ţările noastre au foarte multe în comun. Vom încerca să organizăm o întâlnire cât mai utilă atât pentru botoşăneni, cât şi pentru partea franceză., a declarat prefectul Costică Macaleţi.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Hristos a Înviat! Pentru pace, nădejde, bucurie și dragoste!

astăzi, 01:40

După câteva nopți geroase de aprilie, noaptea de Înviere a îmblânzit Cerul, câțiva stropi timizi de ploaie însoțind creștinii pe drumul către biserică pentru...

De la agricultură la silvicultură: Familiile din spatele RodBun se duc spre investiţii în păduri!

Saturday, 11 April 2026

Grupul RodBun – investiţiilele sunt răspândite în mai multe localităţi din judeţele Iaşi, Botoşani, Galaţi şi Vaslui - cu 400 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 700 de ...

VIDEO - Rugăciune pentru toți ”dascălii care, prin talentul lor, reușesc să schimbe destinele copiilor”!

Saturday, 11 April 2026

Sunt talentate, sunt frumoase și sunt olimpice. Au parte de un adevărat maestru al muzicii corale, prof. Laurențiu Palade demonstrând că dirijorul nu este doar un instructor tehnic, ci un f...

-->