Directorul Institutului de Fizică a Pământului: "Cutremurele de suprafață pot ajunge din Italia în Banat"
Stiri Botosani Wednesday, 30 May 2012 Actualitate"Orice mișcare de genul acesta angrenează și alte plăci din jurul lor. E ca la un joc de biliard. Dacă ai lovit o bilă, se mișcă și celelalte. Există acum posibilitatea ca aceste mișcări tectonice să ajungă în Balcani, respectiv și la noi, în zona Banatului", a declarat, pentru EVZ, Constantin Ionescu.
Directorul INFP a mai spus că în zona Banatului se înregistrează frecvent cutremure de suprafață, la 5 - 10 kilometri adâncime, de magnitudine 2 - 3 grade pe Richter: "Ultimele seisme puternice au avut loc în 1992, în zonele Banloc și Voiteg. Au fost atunci pagube materiale".
Cât despre plăcile din zona Banatului, Constantin Ionescu a precizat că sunt foarte multe: "De exemplu, dacă astăzi se produce un cutremur în sudul Timișoarei, mâine poate fi la Arad sau la Sânnicolau Mare. Se pot crea tensiuni care să se propage pe distanțe mai lungi".
Specialistul a mai declarat că aceste cutremure de suprafață intră într-o perioadă de liniște după mișcările de magnitudine mare: "În Italia, au mai fost acum 100 și ceva de ani cutremure de acest gen. Perioada de liniște se pare că a durat până acum".
Cutremure în Bulgaria
După zguduirea blocului Adriatic în Italia, cutremurele de suprafață s-au propagat către Bulgaria. Pe 22 mai, un seism cu magnitudinea de 5,8 grade pe scara Richter s-a produs, pagubele fiind estimate la câteva milioane de euro. Cutremurul s-a resimțit și în sudul României.
Un alt seism de acest gen s-a produs în Bulgaria și ieri, la ora 10.23. Potrivit Institutului bulgar de Geofizica, Geodezie si Geografie, epicentrul seismului a fost la 20 de kilometri sud-vest de Sofia. Magnitudinea a fost de 5,9 grade pe Richter.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”
Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...
Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect
SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...
Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!
Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.24 secunde